Întâmplări cu puști
Descriere
Intamplari cu pusti. Volumul I Daca cititi aceste randuri inseamna ca aveti im mana carticica Intamplari cu pusti. Personajele acestei carti sunt doi pusti, elevi in clasa a V-a care se bucura din plin de varsta copilariei. Ei nu sunt stresati daca primesc o nota mica, pentru ca se bazeaza pe capacitatile lor intelectuale si stiu ca totul se poate rezolva. [...] Trebuie doar sa crezi in tine, sa fii fericit si sa te pregatesti temeinic, sa fii perseverent. Cunostintele se aduna in memoria ta fara sa-ti dai seama; asa cum un constructor foloseste multe caramizi pentru a construi un zid la fel si tu vei avea nevoie de multe informatii pe parcursul vietii. Bucata cu bucata, asezate cu migala si indemanare, constructia va deveni durabila si frumoasa. Rabdarea este o calitate foarte pretioasa. Asadar, actiunea se desfasoara in universul scolii, acolo unde ei, elevi fiind, isi desfasoara cea mai mare parte a timpului si bineinteles in universul satului, in care traditiile exista inca. In afara de intamplarile amuzante la care participa cei doi copii, veti gasi si cateva cuvinte explicate chiar de ei, astfel incat sa intelegeti mai repede contextul in care apar, dar si sa le puteti memora cu usurinta. - Petruta Petre Fragment din cartea "Intamplari cu pusti" de Petruta Petre: "Abia asteptam sa ajung la scoala! Aveam la mine Micul print, de Antoine de Saint-Exupery. Ce daca nu aveam telefon! Asta era micul meu secret, despre care nu trebuia sa afle nici macar amicul Ionut. Citisem deja doua capitole si-mi facusem desenul cu boa care inghitise elefantul. Eram convins ca nimeni nu va sti despre ce e vorba. Si chiar mai mult: banuiam ca voi fi exact in situatia personajului. M-am asezat in banca si m-am apucat de citit. Toti colegii treceau pe langa banca mea si se uitau la mine straniu, asa cum te uiti la ceva ce n-ai vazut niciodata. Eu am ramas linistit si mi-am continuat lectura. Era asa interesant fara telefon! Prima ora aveam desem si stiam ca pot sa citesc in voie. Mai ales ca Monica imi facuse toate desenele din nou. A vrut sa fie ea sigura ca iau 10. Nu am putut sa o opresc. In fond, pentru asta au fost inventati fratii mai mari, nu? Bun! Dupa ce s-a sunat si au intrat toti in clasa, am considerat ca e momentul sa-mi incep si eu actiunea. Doar nu desenasem degeaba toata seara! Ionut a trecut chiar atunci pe langa mine si a exclamat ironic: - Ce-ai, ma, Mircea? Te-ai lovit la cap? Ce faci, citesti?! M-am ridicat din banca, ignorandu-l complet pe Ionut. Toti colegii si-au indreptat privirea spre mine. Aveam exact ce-mi doream: auditoriu. - Colegi, ia sa-mi spuneti voi, ce vedeti in acest desen? - O palarie! s-a auzit din clasa in cor. - Sa va explic: este foarte trist ca ati raspuns asa. Autorul ne spune ca numai oamenii mari vad o palarie. Voi ar fi trebuit sa vedeti altceva. Erau foarte curiosi. In clasa se lasese o liniste neobisnuita pentru noi. Am profitat de absenta profesorului de desen si mi-am continuat prelegerea. Ei, „prelegerea” e „o conferinta in fata unui auditoriu, un curs pentru studenti”."
