Coperta cărții Încercarea labirintului. Cercetare asupra terapiei prin artă de Ioana Violet

Încercarea labirintului. Cercetare asupra terapiei prin artă

Descriere

Ingeniozitatea dispozitivului inventat de Ioana Violet constă în faptul că propune încercări situaționale care trimit, într-un cadru nu numai fictiv și ludic, ci și mitic, la un întreg evantai al ipostazelor în confruntarea noastră cu cele mai primitive senzații.Ea participă simultan la arta imersivă și la estetica relațională (Nicolas Bourriaud). Ne propune să fim pe rînd locuitor-vizitator al labirintului, personaj însoțitor în labirint, inventator-arhitect al labirintului. Realizăm astfel într-o manieră ludică destinul uman care este acela de a reuși să ieșim din închiderile noastre spre drumuri mai mult sau mai puțin dinainte trasate pentru noi și impuse nouă, apoi să luăm puțină distanță și să înțelegem că putem juca un rol – pentru a ne amuza – în sistemul în care nu ne aflăm în întregime prizonieri, apoi să luăm înălțime și să obținem o privire de sus, una reușind să vadă întregul tablou fără risc și mai ales să stăpînească ceea ce de la nivelul solului apărea ca o amenințare care ne scapă și de care ne era greu să scăpăm.Jean-Pierre Klein

Pe aceeași temă

Ioana Violet

Coperta cărții Pregatirea examenului de BACALAUREAT in 25 de saptamani pentru Limba si literatura romana ( Profil Real 2017 )

Mariana Mostoc,Madalina Buga Moraru,Eleonora Bulboaca,Irina Capatana,Sabina Ciorogar,Nicoleta Crânganu,Ioana Danetiu,Violeta Fuica

Coperta cărții Pregatirea examenului de BACALAUREAT in 30 de saptamani pentru Limba si literatura romana ( Profil Uman 2017 )

Mariana Mostoc,Madalina Buga Moraru,Eleonora Bulboaca,Irina Capatana,Sabina Ciorogar,Nicoleta Crânganu,Ioana Danetiu,Violeta Fuica

Coperta cărții Manual biologie clasa VIII-a

Violeta Copil,Ioan Darabaneanu

Coperta cărții Biologie. Manual pentru clasa a viii-a

Violeta Copil,Ioan Darabaneanu,Dumitru Copilu