Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump
Descriere
Istorie si rasism. Ideea de rasa de la Iluminism la Donald Trump Ideea de rasa are o lunga istorie discontinua si eterogena. Si se reinventeaza mereu, adesea prin redescoperirea si combinarea unor ingrediente vechi, uitate, refulate ori cenzurate, prin schimbarea paradigmelor – de la filosofie, lingvistica si antropologie la antropogeografie, medicina, genetica, eugenism si biopolitica. Lucrarea semnata de Marius Turda, unul dintre cei mai valorosi specialisti internationali ai acestei problematici, si de colega sa Maria Sophia Quine este o sinteza istorica si critica a evolutiei conceptului de rasa din Epoca Luminilor pina astazi. Adica istoricizarea si contextualizarea unei idei plasate intre negare/relativizare constructivista si absolutizare esentialista, intre universal (natura umana) si particular (ierarhizarea grupurilor si indivizilor intre sublim si monstruos). - Sorin Antohi, membru in Academia Europaea Fetis intr-o vreme, tabu intr-alta, conceptul de rasa marcheaza – mai mult decit oricare altul – jonctiunea dintre disciplinele stiintifice si cele umane. Tocmai de aceea, istoria conceptului de rasa este deopotriva o arheologie a imaginarului stiintific si o incursiune stiintifica in imaginarul comun, asa cum il sedimenteaza traditia culturala. Departe de a colora doar peisajul (pitoresc) al trecutului, un asemenea exercitiu ne permite sa focalizam, lucid si atent, citeva din marile probleme ale prezentului. Imigratia – ce readuce in atentie tema strainului (si problematizarea identitara) –, pe de o parte, biotehnologiile si Inteligenta Artificiala – care ne trimit la meditatia asupra ireductibilului uman –, pe de alta, sint doar orizontul cel mai vizibil al actualizarii dezbaterilor pe care le-a cunoscut istoria conceptului de rasa. Marius Turda si Maria Sophia Quine ne poarta – cu o eruditie dublata de un stil clar – printre avatarurile, adesea surprinzatoare, ale acestui concept. Asemenea realitatii pe care pretinde a o numi, «rasa» e cind ceva evident si cu neputinta de definit, cind ceva bine fixat teoretic, dar imposibil de descoperit in realitate. Aceasta evanescenta, cu amestecul ei de lumina si intuneric, irizeaza deasupra unei istorii ai carei purtatori sintem. E ratiunea pentru care cei doi autori ne invita sa gindim si sa asumam critic mostenirea acestui concept ambiguu (dar inconturnabil) al culturii noastre. - Mihai Maci, lect.univ.dr., Universitatea din Oradea Traducere de Marius-Adrian Hazaparu