Trilogia sexului rătăcitor
Descriere
Un roman despre trei generatii de femei, surprinse in momente de criza ale vietii lor, Trilogia sexului ratacitor e totodata povestea unei maturizari dure, descrise prin intermediul unei autoscopii necrutatoare, care propune, dincolo de naratiunea propriu-zisa, o poetica a corporalitatii si a visceralului, a organicului si a vietii instinctuale. Dincolo de portretele individuale ale femeilor si de istoriile lor personale se contureaza insa imaginea unei Romanii in timpul razboiului, in comunism si apoi in perioada tranzitiei, o oglinda a unor epoci care isi pun decisiv amprenta asupra celor care le traiesc. Intr-o prima etapa a scrierii cartii m-am lasat ghidata de imaginea unui cor polifonic de voci feminine care povestesc momente-cheie din viata lor. In cazul fiecareia, un anumit prag emotional sau social este depasit in chip violent, cu multa suferinta. Eram intr-un metrou din Paris, cand am scos telefonul din buzunar, l-am deschis, si asa au aparut primele fraze. Scenele si personajele provin din fapte imaginate, traite, fantasmate si auzite. Cand am adaugat punctul final, am inteles ca este o carte despre femei, despre femeie, despre om si copilarie, despre durerosul proces al maturizarii. - Cristina Vremes Fragment din cartea "Trilogia sexului ratacitor" de Cristina Vremes: "Din haul hrubei umede, bunica Mariana a iesit in intinderea de zapada inghetata la suprafata si moale pe dinauntru. Era opt dimineata si lumina alburie, neclara, nu intrase inca in lucruri. Deasupra sindrilei palpita un nimb cu contururile decolorate, proaspat iesite din intuneric. In jurul bordeiului, orizontul se injumatatea intre negrul de padure si albul hibernal. Bordeiul era ridicat pe jumatate de la nivelul solului - un cearcan al pamantului in peisajul desertic. Marginea acoperisului zgaria suprafata zapezii, lasand scobituri in ea. De-a lungul locuintei era sapat un sant pana la brau, de doua coate, care nu servea la nimic anume, in afara de a domestici salbaticia din jur. Pe Lucian il trezise dis-de-dimineata agitatia din gospodarie, precum si nevoia de a intra mai repede intr-o existenta doar imaginata pana atunci, vrand sa se inhame la treburile zilnice, sa se instaleze intr-un cotidian organizat - urma o dimineata in inima campiei in care zapada trebuia data la o parte. Zilele lor se desfasurau intre coordonate simple. Erau ca sa fie, claustrati in intervalul nedefinit, pana cand avea sa se dezghete in jur, pana cand zapada urma sa se retraga in pamant si viitorul incepea sa prinda forma. In inghetul din jur, timpul existentei lor era incremenit. Erau nevoiti sa astepte, neavand inca resursele pentru realizarea acestei vieti indepartate, in care Lucian lucra la icoane si bunica Mariana facea croitorie. Nila, fratele lui Lucian, a venit in primele zile, apoi n-a mai aparut. In absenta altor voci, altor chipuri, se scufundasera intr-o inconstienta blanda, in care istoria era ignorata pe deplin, acea istorie scrisa in comunele din departare, in municipii si judete labartate, o istorie a descoperirilor stiintifice si a alegeri lor de primari, o istorie care incepea in spatele intunecimii de padure, din buza satului de unde fugisera, din caldura patului lor de copil."