Medeea şi copiii ei

Descriere

Medeea si copiii ei, aparut in 1996, este al doilea roman al Ludmilei Ulitkaia, tradus pana acum in peste douazeci si cinci de limbi. In 1997 a fost distins in Italia cu Premiul Penne, iar in anul 2009 a fost nominalizat pe lista scurta la Booker Prize.   Reeditand parca intemeierea coloniilor antice in Crimeea, familia Sinopli, alaturi de alte familii de greci, armeni sau evrei, s-a stabilit printre tatari in orasul Feodosia in secolul al XIX-lea. De atunci, de-a lungul mai multor generatii, evenimentele care au zguduit Rusia i-au purtat pe descendentii ei care incotro, de la Moscova pana la Tbilisi sau Taskent. Odata cu relativa domolire a istoriei insa, in sezonul estival, cei plecati incep sa fie atrasi inapoi si, impreuna cu copiii lor, se intorc an de an sa-si petreaca vacanta in casa primitoare a batranei Medeea, singura ramasa in locurile de bastina. Sub soarele de vara, ca un ecou al pasiunilor ce-au bantuit dintotdeauna numeroasa familie, intre tineri se innoada si se deznoada navalnice iubiri, cu derizoriul lor inevitabil si tragicul lor de neinteles. Medeea, femeie fara copii, ii urmareste discret pe tot mai numerosii urmasi ai parintilor si bunicilor ei, amintindu-si totodata intamplarile petrecute in familia Sinopli in lunga ei istorie. Le intelege vietile complicate si ii compatimeste in sinea ei, dar ii accepta senina pe toti, asa cum sunt, cu bunele si relele lor, pentru a-i vedea adunati laolalta. Fragment din roamnul "Medeea si copiii ei" de Ludmila Ulitkaia: "In aceeasi zi, seara tarziu, in timp ce Nora si Tania dormeau in casuta inchiriata, iar Artiom se strangea covrig ca pisicile in patul din camera lui Mendes, Medeea si Gheorghi stateau de veghe in bucataria de vara. Ea obisnuia sa se instaleze acolo la inceputul lunii mai, dar in anul acela primavara a venit devreme, s-a facut cald la sfarsitul lui aprilie, asa ca a deschis bucataria si a curatat-o pana sa vina primii oaspeti. Seara se facea frig, si Medeea era imbracata cu o jacheta ponosita fara maneci, din velur, captusita cu blana, iar Gheorghi avea pus pe umeri vechiul halat tataresc, purtat de toti cei din familie.  Bucataria era construita din piatra bruta, in genul caselor taranesti din Caucaz, cu un perete rezemat de coasta dealului si cu ferestre joase, de forma neregulata, practicate pe parti. O lampa cu gaz suspendata raspandea o lumina tulbure, in pata rotunda de lumina tronau pe masa ultima sticla cu vin de casa, pastrata de Medeea pentru ocazia asta, si sticla inceputa cu rachiu de mere, care-i placea grozav. In casa se statornicise de multa vreme un obicei ciudat: mancau de seara impreuna cu copiii intre ora sase si sapte, ii duceau la culcare devreme si noaptea se adunau din nou in jurul mesei, la cina tarzie, atat de vatamatoare pentru trup si atat de placuta pentru suflet. Si acum, tarziu in noapte, dupa ce au facut o gramada de treburi in timpul zilei, Medeea si Gheorghi stateau la masa in lumina lampii cu gaz si savurau in liniste bucuria de a fi impreuna. Aveau multe in comun: amandoi erau sprinteni si neobositi, pretuiau micile placeri ale vietii si nu suportau sa li se amestece cineva in viata personala. Medeea puse pe masa farfuria cu bucatile de cambula fripta."