Dumnezeu și Golemul

Dumnezeu și Golemul

Descriere

Dumnezeu si Golemul. Comentariu asupra catorva probleme in care cibernetica intra in contradictie cu religia Lumea viitorului va fi o lupta inca mai istovitoare cu limitele inteligentei noastre, iar nu un hamac confortabil in care sa lenevim, asteptand sa fim serviti de sclavii nostri roboti. - Norbert Wiener   Norbert Wiener, numit, pe drept cuvant, parintele ciberneticii, si-a sintetizat ideile si perspectiva asupra noii stiinte in aceasta carte-testament, care pune in lumina punctele de coliziune dintre cibernetica si intrebarile fundamentale ale religiei.   Dumnezeu si Golemul este o carte cu valente profetice, care ne proiecteaza intr-un viitor distopic, unde inteligenta artificiala va schimba dramatic evolutia umanitatii. Daca Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea sa, atunci robotul nu este si el o creatie dupa chipul si asemanarea omului? Sa fie omul ucenicul vrajitor care si-a devansat deja Creatorul, dar care, la randul sau, este predestinat sa fie depasit de propria creatie, un golem modern? Intrebarile formulate de Wiener sunt, astazi, mai actuale ca oricand. Traducere de Tudor Calin Zarojanu Fragment din cartea "Dumnezeu si Golemul" de Norbert Wiener: "Dar daca diavolul este una dintre creatiile lui Dumnezeu, jocul care sta la baza Cartii lui Iov si a Paradisului pierdut este unul intre Dumnezeu si o creatie a sa. Un astfel de joc pare, la prima vedere, o competitie jalnic de inegala. A juca impotriva unui Dumnezeu atotputernic si atotstiutor este un gest nesabuit; si, asa cum ni se spune, diavolul este un maestru al subtilitatii. Orice razvratire a ingerilor rebeli este predestinata esecului. Nu e necesar ca o rebeliune a lui Satana, asemenea celei din poemul Manfred*, sa dovedeasca acest lucru. Altfel, acea atotputernicie care, pentru a se legitima, are nevoie de bombardamentele ceresti ale fulgerelor, nu mai este deloc atotputernicie, ci numai o forta foarte puternica, iar Batalia Ingerilor s-ar fi putut termina cu Satana pe tronul divin si cu Dumnezeu aruncat in osanda vesnica. Prin urmare, daca nu ne pierdem in dogmele atotputerniciei si ale atotstiintei, conflictul dintre Dumnezeu si diavol este autentic, iar Dumnezeu este ceva mai putin decat absolut atotputernic. El este angajat, de fapt, intr-un conflict cu creatura lui, pe care poate sa-l piarda. Si totusi, aceasta este creata de el, potrivit liberului sau arbitru si pare ca-si deriva toate tipurile ei de actiune de la Dumnezeu insusi. Poate el sa ia parte la un joc semnificativ cu propria creatura? Este capabil orice creator, pana si unul cu putere limitata, sa ia parte la un joc semnificativ cu propria creatura?  Prin crearea masinilor cu care poate sa joace jocuri, inventatorul si-a atribuit functia de creator cu puteri marginite, indiferent de felul dispozitivului construit de acesta. Acest lucru este adevarat mai ales in cazul aparatelor care invata din experienta. Asa cum am mai mentionat, astfel de masini exista. Cum functioneaza ele? Ce grad de succes au avut?"

Pe aceeași temă

Norbert Wiener