Povestitorul

Povestitorul

Descriere

Sage Singer este brutareasa. Lucreaza noaptea pentru a pregati painea si produsele de patiserie pentru a doua zi, incercand sa scape de singuratate si sa uite de moartea mamei sale. Cand Josef Weber, un barbat in varsta din grupul de sprijin emotional la care participa Sage, incepe sa vina din ce in ce mai des la brutarie, intre ei se naste o prietenie improbabila. In ciuda diferentelor, ei vad unul in celalalt cicatricile ascunse pe care ceilalti nu le pot vedea. Totul se schimba insa in ziua in care Josef ii marturiseste un secret de mult ingropat, pe care nimeni altcineva din oras nu l-ar fi suspectat, si ii cere lui Sage o favoare extraordinara. Daca accepta, ea se va confrunta nu doar cu repercusiuni morale, ci si cu unele legale. Cu propria identitate pusa sub semnul intrebarii, Sage incepe sa se indoiasca de viata sa si a familiei sale. Cand alegerea morala devine imperativ morala si care este granita dintre pedeapsa si dreptate, iertare si mila?   In acest roman emotionant, Jodi Picoult exploreaza cu eleganta alegerile pe care le facem pentru a ne proteja familia si pentru a impiedica trecutul sa ne dicteze viitorul.   Captivantul roman al lui Picoult abordeaza subiectul Holocaustului cu abilitate, cumpatare si o imensa sensibilitate... O alegorie vie a pierderii, a iertarii si a umanitatii fundamentale care exista in noi toti. Nenumaratii ei admiratori vor descoperi toate calitatile cu care i-a obisnuit pana acum: o lectura fascinanta, cercetare amanun.ita si un final revelator. - Library Journal   Un roman plurivalent, construit cu desavarsita atentie, despre forta transformatoare a povestirii. - Newsday Fragment din romanul "Povestitorul" de Jodi Picoult: "- Cu ce va pot ajuta? Cum ai putea spune Cred ca prietenul meu e nazist, fara sa pari nebun? - As dori sa vorbesc cu un detectiv. - Despre? - E greu de explicat, spun. Se uita la mine si clipeste. - Incercati, totusi. - Am informatii despre o crima comisa. Femeia ezita, parca incercand sa-si dea seama daca spun adevarul sau mint. Apoi imi noteaza numele. - Luati loc. E acolo un intreg sir de scaune, dar, in loc sa ma asez, ma aput sa citesc numele tatilor denaturati care umplu sectiunea „Cautati de politie" de la avizierul imens. Un pliant face reclama pentru un curs de aparare impotriva incendiilor. - Domnisoara Singer? Ma rasucesc si vad un barbat inalt, cu parul carunt tuns scurt si ten in nuanta cafea cu lapte. Are un pistol in tocul de la brau si insigna la gat. - Sunt detectivul Vicks, spune, uitandu-se putin cam mult la fata mea. Haideti inauntru. Tasteaza un cod si deschide usa, apoi ma conduce printr-un hol ingust, pana intr-o sala de interogatoriu. - Luati loc. Doriti o cafea? - Nu, multumesc. Cu toate ca stiu ca nu voi fi interogata, in momentul in care inchide usa, ma simt prizoniera. Simt ca mi se incinge gatul si ma trec toate apele. Daca o sa creada ca mint? Daca imi pune prea multe intrebari? Poate ca e mai bine sa stau in banca mea. Nu stiu aproape nimic despre trecutul lui Josef si, chiar daca spune adevarul, ce s-ar mai putea face dupa aproape saptezeci de ani? Si totusi... Cand nazistii au luat-o pe bunica, cati nemti au inchis ochii, invocand aceeasi scuza? - Despre ce e vorba? intreaba detectivul Vicks. Trag aer in piept. - Unul dintre cunoscutii mei s-ar putea sa fie nazist. Detectivul strange din buze. - Neonazist? - Nu, nazist din al Doilea Razboi Mondial. - Ce varsta are persoana in cauza? - Nu stiu sigur. In jur de nouazeci de ani. Se potriveste, daca facem calcul. - Si ce anume va face sa credeti ca e nazist? - Mi-a aratat o fotografie a lui imbracat in uniforma. - Sunteti convinsa ca e autentica? - Credeti ca am inventat toata povestea, spun si, spre surprinderea mea, il privesc in ochi. De ce-as face asa ceva? - Din acelasi motiv pentru care suna o mie de ticniti la linia verde, sa dea informatii despre un copil disparut, zice Vicks, ridicand din umeri. Am renuntat sa mai incerc sa inteleg mintea umana. Replica lui ma jigneste profund si simt cum ma arde cicatricea."

Pe aceeași temă

Jodi Picoult