Osho. Libertatea. Curajul de fi tu însuţi (Colecția Introspectiv)
Descriere
Învăţăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându- ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a certitudinilor şi la un proces de conştientizare de sine. Cărţile din seria „Incursiune într-un nou mod de viaţă“ prezintă viziunea acestuia privind cele mai importante probleme pe care şi le pun oamenii interesaţi de ştiinţa transformării de sine şi de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieţii contemporane. „Nu lega libertatea de independenţă. Independenţa este, automat, faţă de ceva, faţă de cineva. Nu lega libertatea de a face lucrurile pe care vrei să le faci, pentru că aceea este mintea, nu tu. Prin voinţa de a face ceva, a‑ţi dori să faci ceva, eşti sclavul voinţei şi al dorinţei. Cu libertatea despre care vorbesc, pur şi simplu eşti – în tăcerea, seninătatea, frumuseţea, fericirea absolute.“ OSHO ÎN ACEEAȘI SERIE: • Inteligența. Reacționează creativ la prezent • Curajul. Bucuria de a trăi periculos • Încrederea. O direcție, nu o destinație • Intimitatea. Încrederea în sine și în celălalt • Bucuria. Fericirea care vine din interior