Prima cruciadă 1096-1099

Descriere

Aceste volume ofera o relatare concisa si lucida a unor campanii militare (...), precum si o analiza patrunzatoare a strategiilor si a modului de conducere. Ideale pentru scoala, dar si pentru lecturi la gura sobei. - James M. McPherson, castigator al Premiului Pulitzer   In 1095, imparatul bizantin Alexios I a cerut ajutorul statelor crestine din Europa apuseana impotriva turcilor care navalisera in imperiu dupa infrangerea dezastruoasa a bizantinilor la Manzinkert in 1071. Volumul este dedicat Primei Cruciade (1096–1099) ce a urmat, in timpul careia cateva armate de „pelerini inarmati“ au marsaluit prin Europa spre Tara Sfanta. Acestia s-au desfasurat intr-o lume islamica divizata si fragmentata si au castigat o serie de victorii aparent miraculoase, cucerind chiar Ierusalimul. Dar succesul Primei Cruciade nu avea sa se mai repete, urmand doua veacuri de razboaie inversunate, ale caror repercusiuni le resimtim pana astazi.  Fragment din volumul "Prima cruciada 1096-1099" de David Nicolle:   "Succesul Primei Cruciade s-a datorat superioritatii numerice si coeziunii, in timp ce esecul fortelor islamice a fost provocat de reactia fragmentata si necoordonata a comandantilor sai. Singura exceptie reala la acest scenariu a fost infrangerea remarcabila a cruciatilor de catre armata aliata a lui Kur-Bugha, langa Antiohia. Aici, totusi, o mare parte a armatei islamice a abandonat campul de lupta ca urmare a unei decizii de a-i refuza lui Kur-Bugha o victorie ce l-ar fi putut face „mult prea puternic". Cruciatii au dat dovada, aproape invariabil, de o motivatie mai mare, ce parea, in ochii dusmanilor, o forma de fanatism religios. Nu exista dovezi reale ca cruciatii din Apusul Europei s-ar fi bucurat de o superioritate tehnologica sau tactica. De fapt, lucrurile par sa fi stat mai degraba invers. Chiar si in cazul cailor de lupta, imaginea populara a cavalerilor europeni calare pe cai mai mari, ce doborau caii presupus mai mici ai adversarilor, este un mit. Dimpotriva, elita profesionista a principalelor armate selgiucide si fatimide avea probabil cai mai mari decat cei ai majoritatii cavalerilor cruciati. Mai mult, in perioada in care cruciatii au ajuns la Ierusalim, ei isi pierdusera practic toti caii cu care plecasera. Aproape imediat dupa ce Prima Cruciada a infrant armata fatimida in apropiere de Ascalon, majoritatea cruciatilor au inceput sa se intoarca acasa. Cei mai multi au calatorit pe uscat pana in nordul Siriei inainte sa se imbarce pe corabiile ce mergeau spre vest deoarece flota fatimida inca domina coastele Palestinei si Libanului. In cele din urma, nu mai mult de 300 de cavaleri si un numar necunoscut de infanteristi au ramas sa apere Ierusalimul, Ramlah si Haifa — nucleul viitorului Regat al Ierusalimului. Apoi s-au format treptat patru state cruciate, de la Comitatul Edessei si Principatul Antiohiei in nord, trecand prin Comitatul Tripoli pana la Regatul Ierusalimului in sud."