Vorbeşte-mi, am atâtea să-ţi spun

Descriere

Vorbeste-mi, am atatea sa-ti spun - Editia a V-a In viata unui cuplu este necesara crearea unei distante, a unui spatiu de negociere, in care sa poata fi recunoscute atat punctele comune, cat si deosebirile dintre parteneri. Comunicarea si recunoasterea diferentelor dintre acestia ii vor ajuta sa se accepte unul pe celalalt in individualitatea lor si sa-si asume raspunderea pentru propria fericire. In cartea de fata, autorul analizeaza motivele ce duc la dezintegrarea cuplurilor, acele aspecte din viata de zi cu zi care nu au nimic amenintator in sine, dar care, repetate si amplificate, adaugandu-se unele altora, vor constitui o sursa reinnoita de slabire a unei relatii. Jacques Salome nu se multumeste cu explicarea esecului unei relatii, ci intretine speranta si ofera solutii pentru sporirea intimitatii, a cunoasterii de sine si a spontaneitatii. Ma adresez tuturor celor care isi asuma responsabilitatea de a actiona personal si imediat, in vederea imbunatatirii relatiilor cu ei insisi si cu cei din jur. Sa comunicam mai bine pentru a fi mai buni... Sa fim mai buni pentru a trai mai bine... Sa traim mai bine nu doar pentru a supravietui... Pentru a obtine bucuria vietii si respectul fata de sine. - Jacques Salome Fragment din cartea "Vorbeste-mi, am atatea sa-ti spun" de Jacques Salome: "In schita unei comunicari, intrebarea nu echivaleaza totdeauna cu o solicitare de a comunica. Ea poate fi numai preambulul unei solicitari, al unui schimb verbal mai deschis, mai profund. De aceea un raspuns care se opreste la nivelul intrebarii risca sa impiedice iesirea la suprafata a cererii. Am putea spune ca orice intrebare emisa e un fel de sticla azvarlita in mare pentru a ajunge la celalalt - iar la acesta vor ajunge diferite avataruri. Exemplu „Unde mananci la pranz?" • Informatie in vederea unui program comun; • Obtinerea unei asigurari cu privire la un lucru ingrijorator (acest „unde" poate fi ambiguu si sa insemne „cu cine?"). Printre factorii ce pot favoriza alienarea (instrainarea), mai discern si „obiceiul" de-a pune intrebari intr-un mod negativ, in termeni de repros, de semnalare a deficientelor si a lipsurilor celuilalt. „Nu-mi spui niciodata ce gandesti, ce simti! Nici macar n-ai bagat de seama ca am o noua coafura, ca am aranjat mobila altfel, ca am spalat perdelele etc." „Niciodata n-avem timp si bani sa mergem la restaurant." „Nu-mi mai spui ca ma iubesti." E posibil ca partenerul sa fi spus ceea ce simtea, sa fi vazut rochia cea noua, felul ei nou de-a se purta, poate ca i-ar fi placut s-o invite la restaurant, poate ca a inteles darul, sacrificiul. Si poate ca a spus-o in felul lui, plin de pudoare, cu atitudinea lui protectoare... si nu a fost nici el inteles. Mi se pare important sa ne intrebam cum se dezvolta dinamica intrebarii intr-un cuplu. E posibil ca unul dintre cei doi sa se vada „constrans" sa intrebe. In anumite domenii ale vietii cotidiene, rolurile se distribuie astfel: cel care intreaba (solicitantul); cel care raspunde (darnic sau frustrant); cel care nu intreaba (exigentul)."