Everless
Descriere
Timpul este o inchisoare. Ea este cheia. In regatul Sempera, timpul este moneda de schimb – extras din sange, amestecat cu fier si consumat pentru a prelungi vietile oamenilor. Cei bogati ii taxeaza pe cei saraci si astfel reusesc sa traiasca secole la rand. Nimeni nu uraste aristocratia mai mult decat Jules Ember. Cu cativa ani in urma, ea si tatal ei erau servitori fideli ai familiei Gerling din Everless. Asta, pana cand un accident cumplit ii obliga sa fuga in noapte. Afland ca tatal ei este pe moarte, Jules hotaraste sa se intoarca in Everless ca sa castige mai mult timp sa-l salveze. Fanii Victoriei Aveyard se vor indragosti de acest roman plin de suspans, care te lasa fara suflare si in care povestea de dragoste incredibila ascunde multe secrete periculoase. Cartea dezvaluie o lume fantasy complicata si captivanta. Subiectul este inedit, unic, iar cititorii vor fi nerabdatori sa afle secretele lui Jules. - Booklist Fragment din cartea "Everless" de Sara Holland "Ma uit iarasi la baiatul care isi da jos gluga. Are umerii lati si drepti, pielea aurie si parul brunet. Dar emana asprime: este incruntat, de neclintit, cu o frunte lata, aristocrata. Aerul imi paraseste plamanii. Nu e Roan. E Liam. Liam, fratele mai mare al lui Roan, despre care eu credeam ca este plecat sa studieze istoria la vreo academie renumita de la marginea oceanului. Liam, care timp de zece ani a fost in toate cosmarurile mele. Am visat atat de des noaptea in care am fugit, ca nu mai pot distinge cosmarurile de amintiri. Dar Papa s-a asigurat ca voi retine un lucru: Liam Gerling nu este prietenul nostru. Liam a incercat sa il omoare pe Roan cand eram copii. Ne jucam toti trei in fierarie si Liam l-a impins pe Roan in flacari. Daca nu l-as fi scos pe Roan de acolo inainte ca flacarile sa izbucneasca, ar fi ars de viu. Si drept rasplata, a trebuit sa fugim din locul pe care il consideram acasa, deoarece lui Papa i-a fost frica de ce ar putea sa imi faca Liam daca ramaneam in Everless, stiind ce am vazut. Mai tarziu, cand aveam doisprezece ani, Liam ne-a gasit pe mine si pe Papa in coliba noastra din afara Rodshireului. Incaierarea lor m-a trezit in miez de noapte si cand am iesit din dormitor, tata m-a prins de mana dupa ce l-a gonit pe Liam si am fugit a doua oara. Sunt paralizata, cuprinsa de sentimentul ca cele mai mari temeri ale mele au prins viata. Dupa toti acesti ani, ne-a gasit din nou pe mine si pe Papa. Stiu ca ar trebui sa ma intorc si sa plec, dar nu imi pot lua ochii de la el. Nu imi pot sterge acea imagine de acum zece ani, cand ma privea cu ura printr-un nor gros de fum, in ziua in care am plecat pentru totdeauna din Everless. Aud si acum cuvintele lui Papa: daca il vezi vreodata pe Liam Gerling, fugi."