Despre fertilitatea erorilor. Imitație și inovație în învățământul superior
Descriere
Universitatile au devenit in anii din urma organizatiile fundamentale ale modernitatii. Cartea de fata explica felul cum s-a dezvoltat universitatea. De unde vin si cum vin modelele organizationale actuale? Prin incursiuni istorice si uneori filosofice, aceasta carte incitanta si clara ne conduce prin diverse tipuri de universitati, parcurge Europa si America, trece mai scurt si prin Japonia si arunca un ochi si in Qatar, pentru a ne ajuta sa intelegem de ce sunt universitatile din Romania asa cum sunt. Intalnim pe parcurs personaje fascinante: spioni si filosofi, topografi si filantropi, kabbalisti si militari. Si pe langa toate acestea vedem cum functioneaza imprumutul de modele in politica publica, cum arata in amanunt imitatia si cat de multa inovatie exista cu adevarat in ea. Robert Reisz are dreptate sa sustina fertilitatea erorilor. Propria demonstratie il aduce in fata faimoasei expresii maioresciene a formelor fara fond: orice forma imitata este reinventata, nu este pur si simplu preluata si plantata intr-un sol neprimitor, ci este recontextualizata, adica adaptata lumii noi pana in stadiul in care ajunge sa-si creeze propriul fond. - Prof. univ. dr. Lazar Vlasceanu, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii din Bucuresti Universitatea viitorului e «condamnata» sa fie creativa si inovativa, nu doar pentru a supravietui intr-o diversitate de oferte pentru tot mai putini clienti, ci si pentru a ramane pe harta institutiilor semnificative ale viitorului. Si cum poti fi inovativ daca «nu ai voie» sa gresesti? Cartea ofera numeroase contexte fertile de reflectie pentru ce a fost, ce este si ce poate fi invatamantul superior. - Prof. univ. dr. Lucian Ciolan, decan al Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti Robert D. Reisz este profesor si conducator de doctorate in stiinte politice la Universitatea de Vest din Timisoara. A lucrat la International Center for Higher Education and Research, Kassel (Germania), la Hungarian Institute for Education Research, Budapesta, la Institute for Higher Education Research, Wittenberg (Germania). Cuprins: Prefata • Introducere Capitolul 1. In general despre modele si preluarea lor • Legile imitatiei si ordinea sociala dupa Gabriel Tarde. Scurt excurs • Forme ale imitatiei organizationale in teoriile neoinstitutionaliste • Mitul meritocratiei Capitolul 2. Modelul universitar humboldtian si lumea noua • Care este pana la urma modelul humboldtian? • O analiza a textelor fundamentale ale lui Wilhelm von Humboldt • Misiunea nationala, rolul universitatii in dezvoltarea culturii morale a natiunii • Humboldt in America sau „Goettingen in Baltimore" • Occidentalizarea Japoniei si preluarea de modele Capitolul 3. Modelul napoleonian si modernismul tehnologic • Libertate, Egalitate, Fraternitate • Universitatea imperiala • Gheorghe Lazar si Scoala tehnica superioara de la Bucuresti • Model napoleonian sau baumanian? Capitolul 4. Reforma invatamantului superior in Europa Centrala si de Est in anii 1990, in cautarea modelului european • O preistorie • Datele • Izomorfisme • Explicatii teoretice • Conflict si creativitate Capitolul 5. Sistemul liniar de calificari. Invatamantul superior din Romania si procesul Bologna Capitolul 6. NPM cu dus si intors. Ritualuri academice in management • Reformele neoliberale in educatie si New • Public Management • Finantarea pe proiect in economia reala • Managementul ca disciplina academica. De la scolile de comert la MBA Capitolul 7. Despre fertilitatea erorilor. Imitatie si inovatie. • Etapele imitatiei • Erori si „erori" • Ingeniozitate si creativitate in organizatii Cateva ganduri de final: despre originalitate, de la Kabbalah la plagiat • Bibliografie