Bun venit printre maimuțe. Povestiri

Descriere

Una dintre cele mai citite carti ale lui Kurt Vonnegut, Bun venit printre maimute este o declaratie de dragoste si de razboi facuta de scriitor rasei umane. Cu ironia suprema si fraza alba, muscatoare, care l-au consacrat, Vonnegut are in acest volum o energie creatoare de zile mari. Bun venit printre maimute ii aduna laolalta pe EPICAC, computerul indragostit si poet, un Cyrano al vremurilor noastre; pe Harrison Bergeron, victima a politicii egalitare a unui stat al viitorului; pe Billy Poetul, revolutionarul dintr-o lume distopica, in care oamenii traiesc anesteziati de la brau in jos; pe domnisoara Ispita, condamnata aprioric pentru frumusetea ei; pe un colonel american care joaca o diabolica partida de sah, in care piesele sunt oameni vii. Fiecare dintre povestirile incluse in volum este o microlume completa, fascinanta, fiecare indreptand cate un deget acuzator sau jucaus catre lumea noastra. Traducere si note de Alexandra Coliban Fragment din cartea "Bun venit printre maimute", de Kurt Vonnegut "In magazin, batranul Bearse Hinkley isi facea de lucru cu ziarele newyorkeze ale Susannei, mototolindu-le in stradania lui de a le face sa arate cat mai bine. Acestea erau momeala. Cu cateva clipe inainte de amiaza, caporalul Fuller - vandalul insusi - intra in magazin. Pe chip avea o expresie ciudata, ceva intre vinovatie si ofuscare. Statuse treaz cea mai mare parte a noptii, trecandu-si in revista plangerile impotriva femeilor frumoase. Nu se gandesc decat la frumusetea lor, isi spusese el in zori. Nici macar nu te baga in seama. Se plimba pe langa sirul de scaune rotative de langa automatul de bauturi si invarti fiecare scaun gol cu un gest care se voia in dorul lelii. Gasi scaunul care scartaise atat de tare cu o zi inainte. Se aseza pe el, devenind un monument al dreptatii. Nimeni nu-i adresa vreun cuvant. Sirena pompierilor scoase suieratul ei indiferent de la amiaza. Si apoi, ca un dric, un camion al companiei de mutat mobila se opri langa statia de pompieri. Din el coborara doi barbati care urcara scarile. Pisica flamanda sari pe balustrada verandei si-si arcui spinarea, in timp ce hamalii disparura in camera Susannei. Pisica ii scuipa cand trecura pe langa ea, carand cufarul Susannei. Fuller era socat. Il privi pe Bearse Hinkley si vazu ca exppresia ingrijorata a batranului se schimbase intr-o grimasa ca de dubla pneumonie - ameteala, orbire si sufocare. Multumit, caporale? intreba batranul. — Nu i-am spus eu sa plece, spuse Fuller. — Nu i-ai prea lasat de ales, spuse Hinkley. — Ce-i pasa ei ce cred eu? spuse Fuller. N-am stiut ca-i fragila ca un bibelou! Batranul il atinse usor pe Fuller pe brat. — Toti suntem, caporale, toti suntem, spuse el. Am crezut ca asta e unul dintre lucrurile bune cand trimiti un baiat in armata. Am crezut ca acolo poate sa afle ca nu e singurul bibelou de pe lume. Tu n-ai aflat asta? — N-am crezut niciodata ca sunt un bibelou, spuse Fuller. Imi pare rau ca lucrurile au luat intorsatura asta, dar si-a facut-o cu mana ei. Isi puse capul in piept. Urechile ii erau stacojii si fierbinti. — Te-a speriat de-ai intepenit, asa-i? intreba Hinkley. Pe chipurile micului public care se adunase in jur, sub un pretext sau altul, inflorira zambete. Fuller evalua zambetele si descoperi ca batranul ii lasase o singura arma - conduita de bun cetatean, totalmente lipsita de haz. "