Heidi, fetiţa munţilor (repovestire) PB

Descriere

Publicata in 1880, Heidi, fetita muntilor este o carte pentru copii si pentru cei care iubesc copiii. Heidi este o fetita ramasa in grija bunicului, un batran care traieste in munti, departe de oameni. Are un suflet mare si ii sunt dragi atat ciobanasul Peter si caprele lui, cat si bunicul cel ursuz. Ajunsa la familia Sesemann din Frankfurt, Heidi, cu firea ei zburdalinica, nu rezista prea mult in peisajul sterp de la oras si se intoarce curand la casa din munti. Aerul curat si peisajele frumoase schimba felul de a vedea viata al celor care ajung acolo fie si numai o singura data.   Fragment din volumul "Heidi, fetita muntilor" de Johanna Spyri:   “Zorile faceau sa sclipeasca piscurile muntilor cu lumina lor rosietic-portocalie, iar adierea proaspata a vantului de dimineata se strecura usor printre crengile batranilor brazi din preajma cabanei. Heidi se trezi brusc din somnul ei adanc. Murmurul padurii ii bucura inima si o ispitea sa iasa cat mai repede in mijlocul naturii. Sari iute din patul ei de paie si mai-mai sa uite sa se spele si sa se imbrace, atat era de nerabdatoare sa se vada sub brazii ei dragi. Numai ca la Frankfurt invatase ca o fetita cuminte trebuie sa fie intotdeauna curata si ingrijita. Se spala deci in graba si, dupa ce trase pe ea o rochita usoara, cobori la iuteala scarita. Patul bunicului era strans, iar pe bunic ia-l de unde nu-i. Se repezi afara si-l gasi, ca in fiecare dimineata, in fata cabanei, cercetand cerul de la un capat la altul, spre a-si da seama cum va fi vremea in acea zi. Pe bolta de un albastru curat rataceau doar cateva fasii de nori alburii. Soarele tocmai se saltase deasupra stancilor Falknis, scaldandu-le din belsug cu stralucirea lui aurie. - Buna dimineata, bunicule! Ce zi frumoasa si ce senin e cerul! izbucni Heidi, repezindu-se in bratele bunicului. - Si ochii tai sunt frumosi si senini, raspunse batranul, strangand-o cu putere la pieptul sau. Buna dimineata, copila mea! Asa, si acum du-te si te joaca, adauga el, ca eu am niste treburi. Si, in timp ce Heidi zburda de zor, desfatandu-se la auzul vuietului starnit de vant in crestetul batranilor copaci, bunicul intra in staul sa mulga caprele. Apoi le perie si le spala cu toata grija, pentru ca Fulg-de-nea si Pestrita sa fie intotdeauna cele mai frumoase capre din intreaga turma. In sfarsit, le scoase pe pajistea verde din fata cabanei. Cum le zari, Heidi alerga spre ele si le cuprinse dupa gat, cu multa gingasie. Capritele behaira fericite, vrand in felul acesta sa-si arate fiecare dragostea ce i-o purtau bunei lor prietene. Apoi incepura sa se gudure pe langa ea si s-o impunga usor cu cornitele, mai-mai s-o doboare. Dar Heidi nu se temea de ele, stiind ca asta nu-i decat o joaca, si chiar daca uneori se intampla ca s-o impunga ceva mai tare, ea obisnuia sa spuna: - Fulg-de-nea, te-ai facut rea ca Turcoaica mare.”