Toamna

Descriere

Finalist la premiul Man Booker 2017 Toamna. Anotimpul ceturilor si al rodniciei. Doi vechi prieteni — Daniel, un centenar, si Elisabeth, nascuta in 1984 — privesc atat in viitor, cat si in trecut, in vreme ce Marea Britanie este divizata de o vara istorica, de evenimente care se intampla o data intr-o generatie. Iubiri se nasc, iubiri se sting. Speranta isi da mana cu lipsa de speranta. Anotimpurile se succed, ca intotdeauna. Meditatie luminoasa asupra semnificatiei abundentei si a recoltei, Toamna este primul roman din Cvartetul anotimpurilor al lui Ali Smith, o carte ce arunca o privire atenta asupra vremurilor noastre, o poveste de neuitat despre inaintarea in varsta, timp si iubire.  Ali Smith are o minte sclipitoare. Toamna este un roman teribil de emotionant in evaluarea sa ludica, surprinzatoare . Si emotionanta a ceea ce inseamna sa fii viu in vremuri sumbre. - The New York Times   Plin de inteligenta, melancolie, durere, bucurie, intelepciune, mici acte de iubire si de mirare in fata frumusetii anotimpurilor. - The Boston Globe   Frumos, subtil... Plin de compasiune si tinzand, in ciuda unor aspecte uneori triste, catre speranta. - The New York Times Book Review   Vocea lui Smith, atat de inteleapta sl de plina de bucurie, este antidotul perfect in vremuri tulburi: cruda si amara in fata nedreptatii, dar mereu vie in fata sperantei, oricat de mica ar fi ea — precum un arbore care a inflorit din daramaturile oraselor dupa al Doilea Razboi Mondial, continuandu-si cu calm propriul ciclu natural, indiferent la distrugerea omenirii. - New Statesman Fragment din romanul "Toamna" de Ali Smith: "Daniel este inca aici. In ultimele trei dati in care Elisabeth a fost sa-l vada, l-a gasit dormind. O sa-l gaseasca adormit si de data asta. O sa se aseze pe un scaun de langa pat si-o sa scoata cartea din geanta. Minunata lume veche. Daniel va fi cufundat in somn, aratand de parca n-ar avea de gand sa se mai trezeasca vreodata. Buna, domnule Gluck, o sa spuna daca se trezeste, imi cer scuze pentru intarziere. Tocmai mi s-a masurat si respins fata pe motiv ca are dimensiunile gresite. Dar nu are sens sa se gandeasca la asta. O sa-l gaseasca adormit. De s-ar trezi Daniel, primul lucru pe care l-ar face ar fi sa-i spuna cate ceva despre lumea fertila din creierul sau, taramul in care a fost cufundat atat de deplin. Ah, un sir lung, ar zice Daniel, tocmai pana sus pe munte. Un sir de vagabonzi de la poale pana pe culmea  unuia dintre muntii Sacramento. Pare serios, ar spune ea. Asa a fost, ar replica el. Nu exista comedie care sa nu serioasa. Iar el a fost cel mai mare comediant dintre toti. I-a angajat cu sutele si erau reali, autentici, zdrentarosi autentici pentru filmul sau cu zdrentarosul-vedeta-de-cinema, adevarati singuratici, oameni pierduti, fara adapost. Voise ca totul sa arate precum adevarata goana dupa aur. Politia locala anuntase ca vagabonzii n-aveau sa capete un ban de la producatori pana ce nu erau stransi si trimisi inapoi in Sacramento City. Nu voiau sa-i vada haladuind prin intregul district. Si cand era mic — un baiat care avea sa ajunga unul dintre cei mai bogati si mai vestiti oameni din lume cand nu era decat un baietel la un camin pentru copii sarmani, la orfelinat, cand mama ii fusese dusa la azil, capatase o punga de dulciuri si o portocala de Craciun, cum primeau toti copiii de acolo. Insa diferenta... iata diferenta. Facuse in asa fel incat dulciurile acelea primite in decembrie sa tina tocmai pana in octombrie anul urmator. Ar fi clatinat din cap. Genial, ar fi zis. Apoi i-ar fi aruncat lui Elisabeth o privire printre pleoapele mijite. Salut, ar fi zis, uitandu-se la cartea din mana ei. Ce citesti? ar fi intrebat. Elisabeth ar fi ridicat cartea, aratandu-i coperta. Minunata lume noua. A, vechitura aia, ar fi bombanit el. E noua pentru mine, ar fi replicat ea.    Momentul acela de dialog? Imaginat. Daniel trece acum printr-o perioada in care doarme tot mai mult. Orice asistenta se nimereste sa fie de garda explica, de fiecare data cand Elisabeth ia loc sa-l vegheze, ca faza asta de somn prelungit se instaleaza odata cu apropierea mortii. Daniel e frumos. E micut-mititel acolo, in patul lui. Parca ar fi doar capul de el. A intrat la apa, e fragil acum, slab precum scheletul unui peste din desenele animate lasat de o pisica din desenele animate, cu trupul imputinat sub paturi, abia conturandu-se, e doar un cap odihnindu-se pc o perna, un cap cu o cavitate in el, iar cavitatea e gura. Ochii ii sunt inchisi, lacrimosi. Pauzele dintre rasuflari sunt lungi. In acel interval indelungat nu exista suflare, asa ca de fiecare data e posibil, cand expira, sa nu mai traga alt aer in piept, nu pare tocmai cu putinta ca un om sa izbuteasca sa-si tina respiratia atata vreme, si totusi sa respire inca si sa ramana in viata. A trait pana la adanci batraneti, s-a descurcat bine, spun infirmierele. S-a bucurat de viata, spun infirmierele, lasand parca sa se inteleaga ca gata, de-acum nu mai are mult."