Suspine tandre
Descriere
Yoko Ogawa este una dintre cele mai importante voci ale prozei nipone actuale. Dupa succesul romanului Profesorul si menajera („Raftul Denisei“, 2015), continuam publicarea operei sale cu Suspine tandre, care contine multe dintre elementele revelatoare ale personalitatii literare a autoarei. Natura ca matrice spirituala, singuratatea indicibila a fiintelor si relatiile lor fugare ii dau acestei povesti o rezonanta stranie, avand ca sursa inconstientul. Aparut in 1996, Suspine tandre imprumuta titlul unei piese pentru clavecin de Jean-Philippe Rameau si se construieste ca un roman in care natura, perceptiile senzoriale si introspectia creeaza atmosfera propice intalnirii a trei destine: cel al lui Ruriko, o artista de caligrafie occidentala, cel al lui Nitta, un constructor de clavecine, si cel al asistentei lui, Kaoru. O poveste plina de tandrete, presarata pe alocuri cu accente violente, dar si cu note de umor fin, in care muzica si natura acopera totul cu un val protector, dezvaluind in acelasi timp esenta personajelor. Un sot violent, imposibilitatea de a mai canta la pian si un logodnic ucis sunt umbre ale trecutului de care cele trei personaje incearca sa scape, gasindu-si alinarea in linistea padurii si in muzica de clavecin. Triunghiul bizar pe care relatia lor ajunge sa-l formeze pare a se frange mereu sub tensiunea ce se acumuleaza intre doua dintre varfurile sale. Invaluite in sunete de clavecin, o lume a spiritului si una a trupului se inclesteaza si se armonizeaza in acelasi timp, neputandu-se elibera una de cealalta.