Tropicul Capricornului
Descriere
Publicat prima oara la Paris si interzis in America vreme de treizeci de ani din cauza continutului sexual explicit si a aluziilor misogine si rasiste, Tropicul Capricornului portretizeaza, cu aceeasi franchete si acelasi realism socant care l-au facut faimos pe Miller inca de la primele romane, lumea palpitanta a New Yorkului anilor ’20. Dominat de puternice influente autobiografice, romanul descrie cu un umor savuros experientele autorului ca functionar la compania fictiva de telegraf Cosmodemonic, viata tumultuoasa si exotica din cartierul Brooklyn si experimentele sale sexuale scandaloase, dar si incercarile lui anevoioase de a-si gasi o voce ca scriitor. Indecent fara a cadea in vulgar, original si ireverentios, Tropicul Capricornului este considerat astazi una dintre cartile importante ale literaturii moderne. Cele mai bune pagini din Tropicul Capricornului sint parca scrise de mina unui posedat, cind amuzante si teribiliste, cind parcurgind momente ingrozitoare. Miller este unul dintre scriitorii in stare sa te faca sa-ti pierzi mintile sau sa te bucuri de viata doar punindu-ti in fata o simpla descriere, aparent fara pretentii. - Robert Nye Prin romanul sau, Miller a spulberat pentru totdeauna ipocrizia morala, sociala si politica. - The Nation O carte plina de pagini negre sau stralucitoare, de spontaneitate si spirit, de inocenta si de ginduri diabolice. - The New York Times Book Review Traducere din limba engleza de Antoaneta Ralian