Jedi de provincie

Jedi de provincie

Editura
An publicare
2018
Nr. Pagini
122
ISBN
9786068577555

Descriere

Radu Andriescu s-a născut în Iași pe 9 iunie 1962 și este autorul unui volum de eseuri, Paralelisme și influențe culturale în lirica romîna actuală (2005) și a cinci volume de poezie: Oglinda la zid (1992, Premiul Poesis pentru debut), Ușa din spate (1994), Sfîrșitul drumului, începutul călătoriei (1998, Premiul pentru poezie al Asociației Scriitorilor din Iași), Eu și cîțiva prieteni (2000) și Punțile Stalinskaya (2004). Longleaf Press a publicat o selecţie din poezia sa, The Catalan Within (2007), iar Twisted Spoon Press, volumul Memory Glyphs (2009), cu poeme în proză de Cristian Popescu, Iustin Panța și Radu Andriescu.„Undeva, în acest Jedi de provincie, Radu Andriescu e ademenit să scrie un român despre cum într-o țară anapoda din Est, un personaj caută o soție cu viziuni stângiste. Ar fi o temă mare, i se spune și ni se spune, unacare amestecă intimul și socialul, istoria mică și mareaistorie. Pasajul e în bună măsură ironic și fals reflexiv. Numai că el ajunge să lucreze pe dedesubt, insinuant și subtil: fiindcă Jedi de provincie chiar e o asemenea carte (nu român, dar poezie cu încordări epice), construită în jurul unui profesor errant, a cărui memorie amalgamează scene din tranziția gri și flash-uri de navetist, care pune laolaltă un năvod cu ochiuri mici, prin care întregul real e filtrat fără pierderi și, pe versantul celălalt, trimiteri lamiturile fondatoare ale sensibilității contemporane. Privit așa, de la o distanță convenabilă, Jedi de provincie trasează harta unei lumi în care se poate locui: are tot ce-i trebuie pentru asta, de la orizonturi și relief la microorganisme. Ceea ce nu înseamnă că e numaidecât un spațiu confortabil. Dimpotrivă: niciodată Radu Andriescu n-a fost mai atent la comoțiile existențiale, pe care le transcrie în epitomă, punând la bătaie un inventar tactil, aș zice complet, de gesturi ale violenței fizice. Niciodată, pe de altă parte, n-a ascuns, în pliurile scrisului său, atâtea imagini de un rafinament pur și simplu pictural. Trilogia începută în 2016, cu volumul Când nu mai e aer, se închide acum cu un Andriescu de neocolit, cu un Andriescu at his best.”Cosmin Ciotloș

Pe aceeași temă

Radu Andriescu