Copilul lui Noe

Descriere

Roman de o rara intensitate, inspirat din intamplari adevarate, Copilul lui Noe este tradus in treizeci de limbi. Aceasta poveste despre incercarile tragice la care ii supune Istoria pe oameni va va urmari multa vreme. Eric-Emmanuel Schmitt isi confirma extraordinarul talent si sfideaza inca o data barierele genurilor literare si ale filozofiei. – Lire Un roman plin de sensibilitate si de emotie. – L’Echo Din tenebrele Holocaustului, Eric-Emmanuel Schmitt a reusit sa extraga o poveste luminoasa, plina de speranta. – Le Soir Belgia anului 1942. Cel de-al Doilea Razboi Mondial nu si-a hotarat inca invingatorii. Evreii sunt siliti sa se ascunda sau sa fuga, alternativa fiind lagarul nazist. Cei care nu reusesc sa se salveze incearca macar sa-si puna copiii la adapost. Micutul Joseph se numara printre copiii care trebuie sa se ascunda. El invata sa uite, sa-si anuleze identitatea, povestea, amintirile, familia. In internatul catolic unde este inscris pentru a i se pierde urma, Joseph il intalneste pe parintele Pons, un om a carui misiune va fi sa-l ajute pe Joseph sa nu-si piarda nici speranta, nici credinta in existenta Binelui. Asemenea lui Noe, parintele Pons salveaza fapturile Domnului din fata cataclismelor Istoriei. In catacombele bisericii catolice, el construieste o Arca a spiritului pentru Joseph: o sinagoga unde pot fi studiate Tora si Cabala. Alaturi de parintele Pons, Joseph se va imbarca intr-o calatorie spre limanul vremurilor care se reasaza in matca. Traducere de Ileana Cantuniari Fragment din cartea "Copilul lui Noe" de Eric-Emmanuel Schmitt: "- Vezi tu, Joseph, imi spuse mama, steaua aceea e steaua noastra. A ta si a mea. - Cum se numeste? - Oamenii o numesc steaua pastorului, luceafarul; noi o s-o numim „steaua lui Joseph si a mamei". Mama avea o pasiune sa dea mereu alte nume stelelor. Imi puse mainile peste ochi, ma rasuci, apoi imi arata cerul. - Unde e? Poti sa mi-o arati? In imensitatea aceea, am invatat sa recunosc fara echivoc „steaua lui Joseph si a mamei". Strangandu-ma la piept, mama fredona un cantec de leagan in idis. De cum isi termina cantecul, ma punea sa-i arat steaua noastra. Apoi iarasi canta. Incercam din rasputeri sa nu adorm, dornic sa traiesc acel moment cu toata intensitatea. Tata, in fundul camerei, aplecat peste valize, isi tot aseza si randuia costumele bombanind. Printre doua strofe pe care mama mi le susura la ureche, am avut puterea sa-l intreb: - Taticule, ai sa ma inveti si pe mine sa cos? Descumpanit, zabovi cu raspunsul. - Da, am staruit eu. Mi-ar placea sa fac si eu comori. Ca tine. Se apropie de mine si, tocmai el, care era de obicei atat sever si de distant, ma stranse la piept intr-o imbratisare lunga. - Am sa te invat tot ce stiu, Joseph. Si chiar si ce nu stiu. Probabil ca, de obicei, barba lui neagra, aspra si intepatoare il supara, caci se freca adesea pe obraji si nu lasa pe nimeni sa i-o atinga. In seara aceea, fara indoiala ca nu mai suferea de pe urma ei, asa ca mi-a ingaduit sa i-o pipai plin de curiozitate. - E placut, nu-i asa? murmura mama rosind, de parca mi-ar fi facut o confidenta. - Haide, haide, nu spune prostii, o certa tata. Desi erau doua paturi in incapere, unul mare si unul mic, mama a staruit sa ma culc impreuna cu ei in patul cel mare. Tata nu s-a opus prea tare. Devenise cu totul altul de cand eram nobili. Si acolo, uitandu-ma la stelele care cantau in idis, am dormit pentru ultima oara in bratele mamei."