Evadarea din sine
Descriere
Sunt clipe cand nu mai vrem sa vorbim cu nimeni, cand refuzam sa ne mai gandim la viitor, cand ne retragem subit chiar si din prezentul vietii noastre. Aceasta fuga de lume, dar si de noi insine, acesta refugiere intr-un spatiu "alb", neutru apare atunci cand resursele interioare ni s-au epuizat, cand nu mai vrem sa ne asumam identitatea sociala, cand ne-am saturat sa mai jucam rolurile de parinte, sot, angajat, membru al comunitatii civice sau religioase etc. Intr-o societate a vitezei, a concurentei si a inaltelor criterii de performanta, apar tot mai des cazuri de persoane care "se dau batute", care vor sa iasa, macar pentru o vreme, din iuresul cotidian, fugind de sine si de toate obligatiile ce-i coplesesc. Sociologul francez David Le Breton porneste in inedita lui cercetare pe urmele acestei tentatii contemporane de a "evada" din noi insine, descoperind-o sub cele mai neasteptate forme: de la coma alcoolica si jocurile de-a strangulatul ale adolescentilor la Alzheimerul varstnicilor, de la burnoutul angajatilor la parasirea subita a familiei pentru reinceperea unei noi vieti. Dincolo de formele extreme de absentare din viata, cartea de fata nu uita si de modurile sanatoase de retragere (in vederea refacerii resurselor personale), cum sunt meditatia, plimbarea, calatoriile, cititul si scrisul sau activitatile creative. David Le Breton este profesor de sociologie la Universitatea din Strasbourg. A mai fost tradus in limba romana cu volumele Despre tacere si Antropologia corpului si modernitatea.