Algoritmul fericirii

Descriere

Jen e trista. Aiden ar vrea s-o vada fericita. Vi se pare simplu? Doar ca Jen e o femeie de treizeci si ceva de ani pe care a parasit-o iubitul, iar Aiden e un soft complicat si costisitor. Aiden stie totul despre Jen. Avand acces la toate dispozitivele ei, stie ce melodie asculta cel mai des si care sunt fotografiile ei preferate. Pe baza observatiilor sale si a unui algoritm numai de el stiut, Aiden a calculat ca, pentru a atinge satisfactia optima, Jen are nevoie de un nou barbat. Si cu tot internetul la dispozitia sa, lui Aiden ii e usor sa gaseasca specimenul desavarsit si sa aranjeze o intalnire. Doar ca Jen nu pare deloc pregatita sa puna in aplicare planul perfect al lui Aiden. Poate asadar o inteligenta artificiala sa descopere inteligenta emotionala la timp pentru a repara viata lui Jen? Si pentru a afla ce anume ii face pe oameni fericiti? Mi-a placut la nebunie aceasta carte. Amuzanta, neobisnuita, surprinzatoare. - JOJO MOYES Jurnalul lui Bridget Jones pentru era digitala. - DAILY RECORD Ingenios... un roman pentru fanii lui David Nicholls. - DAILY MAIL O comedie romantica spumoasa... o poveste de iubire exuberanta... fermecatoare. - Kirkus Reviews Un soi de comedie a erorilor shakespeariana, doar ca in loc de zei avem parte de niste inteligente artificiale neastamparate care incearca sa se amestece in treburile oamenilor. Extrem de amuzanta. - The Bookseller Fragment din cartea "Algoritmul fericirii" de P.Z. Reizin: "Vreo doua zile mai tarziu, la barul Trilobyte din Hoxton, am o bizara senzatie ca toata chestia asta e aranjata dinainte. Nu e nici urma de Uri, si nici macar de Steeeeeve. Suntem doar eu si Ralph. Parca ar fi o intalnire pe nevazute care a luat-o razna. Pe Ralph l-am gasit la bar, sorbind o cola cu paiul cand am ajuns. E in uniforma lui de birou, cu blugi, tricou negru si hanorac cenusiu, iar fata lui palida are un aer si mai fantomatic in lumina iPad-ului, in vreme ce deruleaza cu un deget coloane de date tehnice. - Ah, buna! spune el cu o nesfarsita dezamagire in ochii caprui si blanzi ca de caine. Eu sunt in rochita mea neagra (Valentino), mi-am strans parul in crestet, mi-am dat cu ruj, mi-am pus cercei, am incaltat pantofi cu toc si am intrat invaluita intr-un nor de Black Orchid de la Tom Ford. Altfel spus, am facut un efort. Ralph ma priveste de parca as fi o pagina web jalnic conceputa, pe care nu gaseste butonul cu URMATORUL. - Oh, scuze. Vrei ceva de baut? Noi am ajuns primii. Inarmati cu un pahar de ceva rece, alb si sec - numele cocktailurilor sunt prea ridicole pentru a le trece aici - plus o alta cola pentru Ralph, ne relocam pe o canapea joasa si asteptam evenimentele. Se scurg cateva momente stanjenitoare in timp ce incercam sa ne dam seama cum sa ne asezam pe afurisenia de canapea; intr-un tarziu, Ralph se tranteste alene, iar eu stau pe margine, cu spatele drept. Paiul lui scoate niste galgaieli aiurea. - Deci, crezi ca vine si Steeeeeeve? intreb eu, ca sa zic ceva, orice. Urmeaza o pauza lunga, in care el cugeta. - Iti bati joc de felul in care isi pronunta el numele? - Pai, par sa fie multi de „e" in el. - Tipul e belgian. - Ah! Asta explica totul. - Cum adica? - Pronuntarea neobisnuita a numelui. - Ai zis totul. Ca explica totul. Vazand expresia indurerata a lui Ralph, ma trece un val de plictiseala crunta, parca teleportat direct din anii copilariei - plictiseala dupa-amiezilor lungi de duminica in cartier, cand orice viitor incitant pare imposibil de indepartat. Ma incearca un imbold momentan de a ma imbata cui. Sau de a mitralia tot ce-mi iese in cale. Ori de a fugi la mare. Ori, poate, toate trei. Dar iau o inghititura lunga din pahar. Si pare sa ajute. - Pai, evident ca nu explica totul, precum luna, stelele si sensul vietii. Si nici de ce esti tu atat de binedispus. Ralph se intoarce la bautura lui acidulata. Si urmeaza un alt moment de tacere stanjenitoare. - Si cum merge cu Aiden? intreaba el intr-un tarziu, admirand bulele din pahar. Uiti vreodata ca nu e altceva decat un software? Iata un subiect mai promitator. - Tot timpul. Am impresia ca vorbesc cu... nu cu o persoana, fiindca nu e cazul. Dar cu o prezenta reala. Cu ceva... Nu stiu. Viu. Si-mi place sa-l intreb ce simte. - Nu simte nimic. - Dar uneori asa pare. - A invatat, din toate datele de input, cum sa recunoasca un continut emotional si sa elaboreze un raspuns adecvat dintr-o gama relativ sofisticata. - Si se pricepe destul de bine. - De ce zici ca e ca o prezenta vie? - Mi s-ar parea ciudat sa-l consider doar un obiect, cand tu ti-ai dat atata silinta sa-l faci sa para uman. - Interesanta idee. Dar nu gandesti la fel si despre masina de spalat. - Cu masina de spalat nu vorbesc. - Intr-o zi o sa vorbesti si cu ea. - Dar nu despre Unora le place jazzul. Sau despre ultimul roman al lui Jonathan Franzen.”