Un om care scrie. Jurnal, 2011–2017
Descriere
Stocul exemplarelor semnate de catre autor a fost epuizat . • Autor distins cu Thomas Mann Prize pentru literatura Jurnalul meu este pielea mea de rezerva. E un invelis magic, scriptural. Din cand in cand pielea adevarata ma apasa ca un costum greoi de scafandru. Atunci mi-o scot si imbrac acest tatuaj de cuvinte. In el respir liber, in el pot atinge, in fine, cerul cu palma. - Mircea Cartarescu Fragment din volum: "Acasa, mi-am reluat viata trista si descreierata, de adolescent, in care m-am naclait dupa Solenoid. Fac ce vreau, adica nimic si nimicuri. Pierd ore in fata computerului, scriu doar raspunsuri la interviuri (sperietoarea vietii mele), citesc tot mai putin si mai iritat — Leviatanul lui Auster mi s-a parut din nou de necitit, in ciuda eforturilor mele de prin trenuri si avioane: gresit in idee, in psihologia personajelor, in stil, si cu pagini bune numai cand sunt pynchoniene —, incerc disperat sa ma pun la un loc, sa ma adun de pe drumurile interioare, sa ma reinventez ca M.C. Cum se vede, insa, deocamdata mintea nu-mi porneste, degeaba invart manivela ca la camioanele vechi. Nu pot scrie nici un rand adevarat si expresiv. Cateva premii italiene la orizont, ocazie pentru nu mai putin de patru drumuri: la Pisa, Florenta, Gavoi (Sardinia) si Roma. La Florenta am sa iau Premio “Gregor von Rezzori”. La Roma o sa ma duc pentru Premio Strega Europeo, unde sunt deocamdata doar nominalizat — si cu atat o sa ma si aleg. In situatia mea, orice astfel de plus de vizibilitate conteaza. Arata ca sunt inca in cursa. La Roma o sa fie circ, dar fie si circ. Pentru Daniella va fi important. Mi-a publicat pana acum toate cartile in Italia in relativa tacere si obscuritate. Merita si ea sa iasa la kumina. Ca si Bruno, ca si mine. Am pierdut enorm de mult timp pe internet citind despre telefoane mobile. Am ales un frumos, ultramarin Samsung Edge, pe care mi-l cumpar (odata cu Ioana) dupa-amiaza. O sa fie cadoul nostru de 1 iunie... Mi se rupe inima insa dupa HTC-ul meu, inca perfect functional si minunat, poate cel mai bun si mai reliabil obiect pe care l-am avut in ultimii ani. Dar mai binele e mereu dusmanul binelui. Azi-noapte am dormit in camera lui Gabriel (pentru ca lui i-a fost frica si s-a culcat cu Ioana). M-am trezit foarte brusc, am deschis ochii si-am vazut pe cineva care-mi tinea-n fata o foaie de hartie verde! Fosforescenta, parca. L-am lovit cu putere si am dat jos lampa de pe noptiera. Abia atunci m-am dezmeticit. Il inteleg pe Gabriel, e ceva neplacut, oprimant in camera lui. Nu mi-a placut sa dorm acolo niciodata. 9 mai. Am cateva texte, nici macar grele, de scris. Le aman la nesfarsit. I'm not in the mood. Acum lenevesc, e o ocupatie laborioasa, care cere multa concentrare. Nu poti lenevi oricum. Acum gust aerul dens care intra-n mine, pipai pielea multicolora a luminii.”
