Carte de identitate

Descriere

In volumul „Carte de identitate”, autoarea le dezvaluie celor care au urmarit-o ca, fara sa stie, au fost martori la framantari si anxietati pe care, adesea, reporterul din fata camerei le-a tinut cu mare greutate sub control. Momente cu relevanta internationala traite la fata locului de autoare, precum moartea Papei Ioan Paul al II-lea, Vladimir Putin la Bucuresti, alegerea ca presedinte al SUA a lui Barack Obama, #Colectiv, atacurile teroriste din Paris din noiembrie 2015, referendumul pentru iesirea Marii Britanii din UE sunt descrise prin suprapunere cu drame personale care se intalnesc si se confunda uneori cu cele relatate. „La 27 de ani fumam mult, dormeam putin, mancam rar si foarte prost, eram exaltata, foarte sociabila, infernal de sociabila, voiam ca toata lumea sa ma placa si consumam enorm de multa energie pentru asta. Azi am foarte putina simpatie pentru cea care eram atunci. Plimbam de colo-colo, prin lume, rani si anxietati pentru care nu cautam leac, ci doar maniera cea mai extravaganta de-a ma preface ca nu exista. Cand ajungeam acasa, intre doua evenimente mari, cand nu mi se intampla nimic iesit din comun, doar viata perfect normala, ieseau la iveala furii si stari de vinovatie care se catarau pe mine, sufocandu-ma.” Sanda Nicola s-a nascut la Deva pe 6 februarie 1978 si este unul dintre cei mai cunoscuti jurnalisti romani de televiziune. Timp de peste douazeci de ani, Sanda a prezentat stiri, reportaje, a moderat emisiuni de dezbatere si a fost martor la evenimente de importanta mondiala pe care le-a relatat in direct. Printre televiziunile la care a lucrat se numara Digi 24, Realitatea TV, Antena 1, TVR, B1 TV, Pro TV Deva, Aljazeera English si France 24. A urmat cursuri de storytelling in Chicago, s-a specializat in productie de televiziune la Londra, este absolventa a BBC School si licentiata in stiinte sociale si stiinte politice la Open University, Marea Britanie. Autoarea arata cum lipsa asumarii propriei identitati si nerecunoasterea traumelor ne impiedica sa ne atingem potentialul individual, comunitar si national. Cartea este o colectie de relatari despre fricile si complexele unei tinere femei care isi depaseste conditia, dar nu e pregatita emotional sa faca fata succesului. Aflata intr-o permanenta cautare a echilibrului, ajunge la concluzia ca singura modalitate prin care poate prelua controlul asupra propriei vieti este sa inteleaga trecutul familiei din care provine, sa-si cunoasca si sa-si accepte propria identitate si sa invete sa ierte. Fragment din carte: "Cu entuziasm, din esec in esec Acum douazeci de ani am terminat liceul si am dat prima oara la facultate, la jurnalistica din Cluj. Ma pregatisem pentru Timisoara, dar, intr-o tafna de moment, m-am sucit si m-am inscris la admitere la Cluj. Examenul se dadea dupa o programa diferita de studiu, pe care am reusit sa o parcurg in mare parte si sa obtin note onorabile la gramatica si la istorie, dar, in mod cu totul neasteptat, am luat nota 4,50 tocmai la proba pe care ma bazam ca o pot trece cu brio: „creativitate si expresivitate". N-am inteles niciodata ce s-a intamplat, ce prevedea baremul de corectare de am fost depunctata in halul asta, dar tin minte ca a fost un soc care mi-a zdruncinat increderea ca m-as pricepe sa scriu. Partea si mai nasoala era ca, odata ce am picat la facultate, pierdeam pensia alimentara, iar la vremea respectiva banii aia, foarte putini de altfel, erau singura mea sursa de venit. A fost prima oara cand m-am confruntat cu o binecuvantare deghizata in nenorocire. E adevarat ca am picat la facultate si a fost umilitor sa umblu cu esecul asta in frunte pe strazile unui orasel in care toata lumea cunoaste pe toata lumea, sa vad deceptia in ochii oamenilor, dar in foarte scurt timp am inteles ca drumul meu nu trebuia sa treaca prin Cluj. Culmea, sansa de a debuta in presa mare mi s-a oferit chiar in oraselul nostru mic, din care toata lumea se straduia sa fuga spre oportunitati mai interesante. La numai cateva saptamani dupa ce am ratat intrarea la facultate, am castigat prin concurs un post de corespondent PRO TV la Deva. Am intrat intr-un program intensiv de dictie, am invatat sa vorbesc fara accent ardelenesc si sa extind considerabil posibilitatile mele vocale, altminteri destul de limitate. La nouasprezece ani aveam deja in CV doi ani de experienta in televiziune si urmasem cursurile BBC School la Bucuresti. In scrisoarea de recomandare pe care mi-a facut-o, trainerul meu, Janet Smith, scria printre altele ca am „great sense of news" si, dincolo de calificativele foarte bune cu care am finalizat Scoala BBC, cuvintele alea scrise pe o coala cu antetul BBC World Service, au reusit sa-mi restabileasca increderea spulberata cu un an inainte de profesorii de la jurnalistica din Cluj, care m-au notat cu 4,50. Cand colegii mei de scoala terminau primul an de facultate, eu eram deja jurnalist „cu acte in regula" si primeam oferte de munca in redactii TV din Bucuresti. Cu toate astea, tanjeam dupa carnetul de student, dupa emotiile sesiunilor si chefurile din camin. Imi doream sa am parte si eu de tot ce povesteau prietenii mei cand veneau acasa la sfarsit de saptamana si prindeau viata cafenelele din Deva. Asa ca in toamna lui 1997 am dat din nou la facultate, la jurnalistica din Sibiu, cu toate ca nu ma pregatisem deloc pentru examen. Am reusit sa intru pe locurile cu plata, dar nici salariul si nici programul de lucru la PRO TV Deva nu-mi permiteau sa ma tin de scoala, asa ca am lasat-o balta. A urmat concursul pentru un post de prezentator la Prima TV, mutarea la Bucuresti, primele sedinte foto profesionale, primele articole despre mine in ziare si reviste. Cand colegii mei de scoala terminau anul II de facultate, eu prezentam un program matinal de trei ore la o televiziune nationala, dar eram incapabila sa ma bucur de reusita asta. Tanjeam in continuare dupa carnetul de student si atmosfera de camin. Uneori, in noptile de weekend cand nu trebuia sa ma trezesc la 4 dimineata ca sa merg la serviciu, mergeam in barurile si shaormeriile din Regie, ca sa adulmec un pic viata de student. Evident ca in toamna lui 1998 m-am inscris din nou la un examen de admitere, la actorie, la o universitate privata, unde am si intrat. De data asta aveam un salariu din care puteam sa imi platesc taxa de scolarizare, dar la cursuri ajungeam foarte rar. Aveam insa, in sfarsit, carnet de student! Si am pastrat mult timp carnetul ala in care erau trecute doua note, un 7 si un 9, obtinute la singurele examene la care m-am prezentat in sesiunea din iarna. Pusa in situatia de a alege intre a merge la examene sau a prezenta stiri din ora in ora in zilele de maxima tensiune sociala ale Mineriadei din ianuarie 1999, n-am ezitat deloc."