Scăunele roșii

Descriere

Intr-un sat din Irlanda soseste un strain care-si spune vindecator. Comunitatea locala e fermecata de charisma necunoscutului din Balcani. Mai ales o femeie, Fidelma McBride, e subjugata de o atractie fatala, cu urmari inimaginabile. O opera spectaculoasa, ampla, feroce, de mare profunzime. Te tine de la prima la ultima pagina si indrazneste sa puna unele dintre cele mai intunecate intrebari de natura morala, fara sa piarda din vedere caracterul lor atat de omenesc… Imposibil sa nu te lase fara cuvinte perfectiunea versatila a prozei scrise de Edna O’Brien. - The Observer O fictiune curajoasa, amplasata la rascrucea sangeroasa in care se ciocnesc mai multe lumi: salbatica, tandra, adevarata. - John Banville Marea Edna O’Brien si-a scris capodopera. - Philip Roth Fragment din roman: "Fara surle si trambite, nici macar un singur reporter de la ziarul local si cu siguranta nicio fotografie, pentru ca Doctorul credea ca aparatul de fotografiat fura sufletul omului. Asa ca au pus doar un anunt elegant, cu litere negre pe hartie alba, de pergament, care anunta deschiderea clinicii doctorului Vladimir marti, 22 februarie. Cu litere mai mici, scria: Vindecare holistica prin discipline orientale si occidentale. El era tot un fel de strain, o curiozitate, desi dimineata devreme il vedeai cu pantalonii suflecati, adunand pietre din rau, in alte dimineti se ducea sa stranga alge cu cei care tundeau oile, pentru masajele si impachetarile cu alge pe care le facea. Ierburi din toata lumea i se livrau din China, India si Burma si diriginta postei, Sfinxul orasului, spunea ca unele lucruri din aceste colete aveau un miros ranced. Mergea mult pe jos si uneori, dupa o distanta mai lunga, se aseza malul abrupt din Strand Hill, in haina lui larga, langa cutia cu pungi pentru adunat mizeria cainilor de companie, si statea acolo recitand versuri in latina, in timp ce valurile mari veneau credincioase la mal. Nimeni nu-i intrerupea reveria, pana cand, intr-o zi, Taig, un elev dornic de cunoastere, a indraznit sa-l intrebe din ce poezie recita. Una de Ovidiu, i s-a raspuns, un poet din secolul al III-lea, exilat din orasul natal, Florenta, si trimis pe tarmurile Marii Negre si care in poemele lui ii blestema pe cei care-l alungasera, dar le si adresa rugaminti fierbinti, cerandu-le mereu sa-i fie ingaduit sa se intoarca acasa. Asemenea lui Ovidiu, si el era un poet si un exilat. Fifi, al carei chirias era, se obisnui cu gusturile lui, friptura sau ficat cu varza rosie, pe care o cumpara in borcan la un supermarket, si clatite cu diferite umpluturi, printre care si cas cu zahar. Vinul pentru el era comandat de la un negustor de vinuri din Galway. Noaptea studia atent jurnalele lui medicale si enciclopediile si uneori, foarte tarziu, se ducea in padure cu o lanterna mare ca sa dea telefoane. Avea doua celulare, unul de serviciu si altul personal, si in timpul acestor convorbiri ce aveau loc tarziu in noapte il auzea adesea tipand acolo sus, in padure, si alteori razand cand vorbea cu cate un tovaras. Canta la un instrument cu o singura coarda numit gusla si-si recita unele poezii sambata seara in camera din fata, ea fiind singurul lui spectator. Unele versuri le traducea pentru ea (...) "