Jurnal de călătorie. Japonia, China

Descriere

Jurnal de calatorie. Japonia, China Cu un Epilog de Eleni Kazantzaki Calatoria e ca o partida de vanatoare fascinanta, pornesti fara sa poti ghici ce pasare o sa-ti iasa in bataia pustii. Calatoria e ca vinul, bei si nu stii ce viziuni o sa-ti bantuie prin cap. Desigur, calatorind gasesti mereu ceea ce porti in tine. Cei ce sufera si iubesc dialogheaza intr-o comuniune tainica cu peisajul pe care-l vad, cu oamenii pe care-i intalnesc, cu intamplarile pe care le aleg. De aceea orice calator adevarat creeaza, intotdeauna, tara pe care o viziteaza. Patru tari imense stau astazi fata-n fata: China, Rusia Sovietica, America si Japonia. Aici, in Pacific, se va juca marele joc, viitorul razboi. Vai si-amar de cei invinsi, poate si de invingatori! Marea isprava pe care trebuie s-o implineasca nu doar Japonia, ci intreaga omenire, daca vrea sa se salveze, este aceasta: sa dea noului ei trup, devenit urias in urma cuceririlor materiale, un suflet la fel de urias. - Nikos Kazantzakis "Orice calator adevarat creeaza, intotdeauna, tara pe care o viziteaza", spunea Nikos Kazantzakis. El insusi un neobosit calator, marele scriitor grec a imbogatit literatura tarii sale si a lumii cu cateva jurnale de calatorie, adevarate capodopere ale genului. Rod a doua voiaje in Orientul Indepartat (primul in 1935, in calitate de corespondent de presa, al doilea in 1957, insotit de tovarasa sa de viata, Eleni), jurnalul de fata ofera, pe langa informatii pe care nici cel mai performant ghid turistic de astazi nu le cuprinde, o incursiune in istoria unora dintre cele mai vechi civilizatii ale lumii, aflate in momente de rascruce, inainte si dupa al Doilea Razboi Mondial. Gama sentimentelor prin care-l poarta pe autor peregrinarile sale asiatice – de la bucurie nestavilita, entuziasm si admiratie pana la tristete ingrijorata, uimire inefabila ori extaz – capata in pagina scrisa o vibratie impresionanta. Observatia patrunzatoare, lucida alterneaza cu efuziunea lirica, plina de emotie. Este, poate, cartea cea mai poetica a lui Kazantzakis, unde regasim, in efigia creatiei literare, chipul etern a doua tari si doua universuri – Japonia, o "Afrodita orientala", si China, "testoasa natiunilor". - Elena Lazar Dupa romanele Zorba Grecul, Hristos rastignit din nou, Ultima ispita a lui Hristos si Fratricizii, memorialistica reprezinta partea cea mai valoroasa a operei lui Kazantzakis si se bucura de aceeasi celebritate. Kazantzakis nu e un calator de rand. El este calatorul filozof caruia locurile vazute, oamenii, creatiile lor, istoria lor, credintele si obiceiurile lor ii trezesc reflectii adanci asupra existentei si destinului omenesc, reflectii care prin frumusetea exprimarii aprind sufletul cititorului, iar prin indrazneala lor ii starnesc mintea catre meditatii rodnice – spirituale, morale si estetice. - Ion Diaconescu Traducere si note de Ion Diaconescu si Elena Lazar     Fragment din volumul "Jurnal de calatorie: Japonia, China" de Nikos Kazantzakis:       "China e vesnica. Campie infinita, rodnica, verde ca smaraldul primavara, gri-argintie vara, miloasa, laptoasa, ca o mama; la sanii ei se-apleaca si sug copiii sai, un furnicar in pijamale albastre de bumbac.     Orez, bumbac, trestie de zahar, duzi, arbori de ceai, fluvii uriase ce curg navalnic o adapa cu valurile lor din calcaie pana-n varf. Toate aici, in China, sunt linistite, lente si simple, fara podoabe fistichii, eterne. Aici nu gasesti nici urma din explozia frenetica si graba plina de nerabdare din regiunile tropicale, stapanite parca de o furie de distrugere si creatie. Aici, in China, ritmul e rabdator si profund; nu se grabeste, actioneaza ca si cum ar fi nemuritor. Stie ca miscarile rapide si nervoase sunt efemere si nu se potrivesc gravitatii si eternitatii pamantului.     Generatii trec, oameni, pamanturi si ape colaboreaza pasnic, in ritmul sigur, rumegator al fertilitatii. Ai zice ca adevaratul zeu al Chinei este mintea inteleapta, perfect echilibrata a lui Confucius. Cand deodata se-ntampla ceva uluitor: furia brusca ce-l cuprinde pe chinez si-l face sa se catere pe acoperis si sa „injure strada" spumegand pune stapanire si pe peisajul Chinei. Uragane dezradacineaza orase, paduri; fluvii isi schimba cursul, acopera cu mal mii de sate, ineaca milioane de oameni; in spatele mastii senine si binevoitoare a lui Confucius se iveste sarcastic zeul salbatic, bautor de sange, sumbrul suveran al Chinei, Dragonul cu solzi verzi.     Dar furtuna trece, omuletii rasar din nou din mal, isi recladesc colibele, deschid noi cursuri, ara si prasesc din nou pamantul. Masca este fixata din nou si Confucius reapare, zambind linistit, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Stie prea bine ca nu e in interesul omului sa se gandeasca la abis.     Zile-n sir am umblat prin campiile chineze, gandindu-ma ce fluvii de sudoare si de lacrimi trebuie sa fi varsat chinezii ca sa se nasca China. Cantecele lor stravechi il glorifica pe Stramosul care a defrisat pustiurile salbatice, a dat foc ciulinilor si a deschis cu o piatra ascutita maruntaiele pamantului pentru a elibera samanta.   Nesfarsite intinderi de ciulini.   De ce le-au dat foc stramosii?   Ca sa putem semana noi, urmasii.   Ogoarele si carele sa fie doldora de roade!   Abundenta! Abundenta!   Sa se indestuleze casele oamenilor!     Zhouli, stravechea Carte sfanta chineza, scrisa cu o mie de ani inainte de Hristos, regleaza, de mai bine de treizeci de veacuri, conlucrarea ciclica, neincetata, dintre om si pamant. Toate se ridica din pamant, toate se-ntorc in pamant. Universul este sarpele mistic care-si musca coada, formand un cerc sacru. Toate sunt sacre, fiindca toate se transsubstantiaza si circula in interiorul uriasului sarpe. Cap si coada se unesc.”