Cartea verii PB

Descriere

Pe o insula minuscula si adorabila din Golful Finlandei, Sophia, o fetita care incepe sa deschida ochii asupra lumii, si bunica ei extraordinara isi petrec o vara de neuitat. Scormonesc dupa proteza in tufe de bujori, hoinaresc impreuna pe insula, mesteresc barci din scoarta de copac, isi construiesc o Venetie in miniatura, dezbat probleme grave despre Dumnezeu, viata, dragoste si moarte, spioneaza cu nerusinare casele vecinilor de pe alte insulite, se dau in vant dupa furtuni, fac schimburi nostime de pisici, dupa toanele nepoatei, si au tot felul de aventuri naucitoare. Bunica pare cam morocanoasa la prima vedere si are un umor destul de sec, dar ea este cea care ii incurajeaza, de pilda, pornirile stiintifice ale nepoatei, scriind dupa dictare un delicios Tratat despre ramele rupte. Cele doua formeaza o pereche memorabila si indestructibila, menita parca sa ne aduca aminte tot ce este mai frumos si mai vulnerabil in fiinta umana. Cartea verii ne spune inca o data, intr-un mod idilic si induiosator, ca doi oameni isi pot crea singuri o lume a lor  la fel de perfecta ca o insula.   Tove Jansson a fost geniala. Ne-a dat acest roman minunat, frumos, intelept si totodata foarte haios. - Philip Pullman Cartea verii e ca un fluture eliberat intr-o camera plina de elefanti. Un microcosmos care atinge perfectiunea, un imn desavarsit inchinat lucrurilor mici, o lectura tihnita. Cartea veriieste o lume sine. - Ali Smith, The Guardian Fragment din cartea "Cartea verii" de Tove Jansson:   "Pentru prima oara in viata, Sophia asculta cu adevarat. Si, pentru intaia oara, cand iesi din ravena, simti pamantul sub talpi si degete, o tarana rece, tare, grunjoasa si nemaipomenit de complicata, ce se preschimba sub pasii ei. Pietris, iarba uda si pietre netede. Cand si cand, ierburi inalte cat tufisurile ii mangaiau picioarele. Pamantul era negru, insa cerul si marea capatasera o stralucire slaba, cenusie. Insula se micsorase si plutea pe mare ca o frunza, dar ferestrele odaii de oaspeti erau luminate. Sophia batu incetisor la usa, caci toate sunetele devenisera mult prea puternice. - Cum merge? intreba bunica. - Bine, raspunse Sophia. Se aseza pe marginea patului si se uita la veioza, la plasele de pescuit si la impermeabilele atarnate pe perete. Dintii incetara sa-i mai clantane si copila zise: - Nu mai bate vantul. - Nu, zise bunica. S-a potolit de tot. Bunica avea doua paturi. Daca puneai una pe covor si iti luai o perna, iti faceai pat. Nu era ca si cum s-ar fi intors in casuta ei... Era aproape ca si cum ar fi fost afara. Ba nu, tot inauntru era. Ei, ma rog, chiar daca nu singura in cort, se cheama, totusi, ca dormise afara din casa. - Ce de pasari in noaptea asta! spuse bunica. Ar mai fi fost o posibilitate, sa ia o patura si sa se culce pe veranda - si singura, si afara, cum ar veni... „O, Doamne Dumnezeule!"  - Nu puteam sa dorm si m-au luat gandurile negre, zise bunica. Se ridica in capul oaselor si se intinse dupa tigari. Din obisnuinta, Sophia ii intinse chibriturile, dar gandurile ii erau in alta parte. - Ai doua paturi? intreba ea. - Adica totul parca se imputineaza si se scurge, spuse bunica. Si tot ce era distractiv odinioara nu mai inseamna nimic. Ma simt saracita, nerecunoscatoare cumva. Macar de-as putea vorbi despre toate astea..."