Dezvăluirile unui jurnalist

Descriere

    Scuturat zdravan, datorita crizei acute a datoriei suverane, dar mai ales din cauza propriei sale instabilitati, sectorul bancar este, mai mult ca niciodata, un edificiu ce are, ca sa spunem asa, construite esafoduri pe fiecare fatada a sa. Pe dinauntru, decoratiunile par a fi splendide, iar personalul marunt este abundent. Pe dinafara, el ameninta in felurite moduri trecatorii. Nu stim daca nu cumva costurile prabusirii sunt mai mari decat acelea ale salvarii sale. Dar aceasta indoiala este deocamdata in favoarea sa. Asteptand sa se decida aceasta, se incearca o noua (dar imposibila!) renovare, ce este costisitoare, menita hazardului si facuta pe speteaza colectivitatii, in timp ce acolo inauntru maestrii tuna si fulgera contra mizeriei si molozului, scuturandu-si praful gros de pe haine cu dosul palmei.     Lucrarea pe care o aveti la dispozitie contine o multime de dezvaluiri din spatele cortinei. Studiind-o cu atentie, multe dintre parerile pe care le aveti se vor spulbera.       Fragment din volum:       “11. Cautati greseala       In mai putin de zece zile, in noiembrie 2011, trei sefi de guvern au trebuit sa se retraga. Pe 11, fostul bancher central Lucas Papademos lua locul lui George Papandreou care a avut proasta inspiratie de a sugera un referendum. Pe 16, Mario Monti, fostul comisar european, il inlocuia pe Silvio Berlusconi la palatul Chigi. Pe 20, spaniolul Mariano Rajoy punea capat aventurii socialiste Zapatero. A fost singurul ajuns la putere ca urmare a alegeriilor. Ceilalti fusesera sefi de „guverne tehnice".        Despre cum se instaleaza adevarata austeritate     Peste tot au loc lovituri bugetare ce au condus la o delimitare clara intre serviciile publice si regimurile sociale, punand uneori capat unor privilegii din alta epoca. Era gresit sa se creada ca aceasta unanimitate in ce priveste austeritatea este rezultatul unei politici pe deplin asumate, cu consecinte la care s-a reflectat in mod matur. Austeritatea ca solutie exclusiva a crizei datoriei este in realitate impusa de pietele europene aflate in vid de putere. Este o politica implicita.     Dar ce fac pietele? Sufera. Se folosesc de toate mijloacele de presiune posibile si imaginabile pentru a-si creste profiturile strigand in gura mare ca vor sa evite falimentul. Manipuleaza faimoasele CDS si se folosesc de ele ca de un instrument de santaj. Inainte de demisia lui Silvio Berlusconi, CDS asupra fondului suveran italian era superior celui vietnamez. Altfel spus, riscul ca Italia sa nu isi onoreze datoriile se presupunea a fi mai mare decat cel pentru Vietnam. „Chiar crezi ca e normal sa fie asa?", m-a intrebat un amic bancher referitor la aceasta situatie paradoxala. Si i-am raspuns imediat: „Evident ca nu, nu este normal. Dar asta arata nivelul de incredere al investitorilor. Daca nu le pune nimeni capul in vasul de toaleta, nu cedeaza.""