Aventurile lui Tom Sawyer (Arthur GOLD)

Descriere

Soarta e foarte cruda cu Tom: matusa Polly il pedepseste la fiecare pas, frumoasa Becky il tradeaza, orele de la scoala sunt lungi, iar el tanjeste dupa libertate. Asa ca intr-o zi se hotaraste sa fuga de-acasa si sa se faca pirat. Sa vada ei atunci, toti cei care l-au necajit, cat ii vor mai simti lipsa. Dar cum ramane cu scena crimei la care a fost martor? Cum ramane cu ucigasul ramas liber si cu barbatul inchis pe nedrept? Si, cand Tom afla ca Joe Indianul ascunde pe undeva prin oras o adevarata avere, lucrurile devin pe cat de complicate, pe atat de palpitante. Pirat si haiduc, indiferent ce-ar face, Tom nu se plictiseste in oraselul de pe Mississippi, iar prietenii lui, Huck si Joe, sunt mereu gata sa-i fie alaturi in orice aventura.   „Tom isi spuse ca, la urma urmei, lumea nu era chiar asa de plicticoasa. Descoperise fara sa stie ca pentru a face pe cineva sa doreasca un lucru, fie ca-i barbat in toata firea, fie ca-i baietel, trebuie sa-i infatisezi acel lucru drept greu de obtinut. Daca ar fi fost un filosof mare si intelept, ca scriitorul acestei carti, de pilda, ar fi invatat de pe urma intamplarii de mai sus ca munca inseamna ceea ce esti nevoit sa faci, iar joc – ceea ce nu esti nevoit sa faci.“      Fragment din romanul "Aventurile lui Tom Sawyer" de Mark Twain:       „Peste cateva minute, Tom strabatea apa mica a bancului de nisip, trecand spre tarmul statului Illinois. Inainte ca apa ajunga pana la mijloc, facuse jumatate de distanta. De aici incolo curentul nu-i mai ingaduia mersul in picioare; se avanta sa inoate voiniceste, spre a strabate si suta de metri ramasa. Inota piezis in susul apei, dar curentul il tragea la vale mai tare decat se asteptase. Ajunse in cele din urma la mal si apoi pluti, pana gasi un vad, unde iesi din apa. Duse mana la buzunarul hainei, se incredinta ca bucata de coaja de sicomor scapase cu bine, apoi, cu hainele siroind de apa, o lua prin padure, de-a lungul malului. Putin inainte de ora zece, iesi intr-un luminis, in dreptul targului, si vazu vaporasul odihnind in umbra pomilor si a malului inalt. Sub stelele scanteietoare linistea era deplina. Cobori de-a busilea malul, cu ochii in patru, se lasa binisor in apa si, din trei, patru zvacnituri de inot, ajunse la barcuta „de serviciu" de la pupa vasului. Se ascunse sub bancuta vaslasului si astepta, gafaind.     Curand, clopotelul dogit suna semnalul si un glas dadu ordinul de pornire. Un minut, doua mai tarziu, botul barcii se inalta pana la pupa vaporului. Calatoria incepuse. Tom se bucura de norocul lui, caci stia ca era ultima cursa a vaporasului in acea seara. Dupa vreo cincisprezece minute care i se parura un veac, zbaturile se oprira si Tom se strecura peste bord si inota prin intuneric spre mal, iesind la uscat cu vreo treizeci de metri mai jos, unde era ferit de primejdia intalnirii cu niscaiva hoinari. Strabatu in goana niste drumeaguri neumblate si in curand ajunse langa gardul din dos al matusa-sii. Il sari, se apropie de pridvor si privi pe fereastra iatacului, unde ardea o lumina. Vazu pe matusa Polly, pe Sid si pe Mary, si pe mama lui Joe Harper. Stateau de vorba, stransi laolalta, de partea cealalta a patului. Patul era langa usa. Tom se duse pana la usa si ridica binisor ivarul, apoi impinse usurel. usa se crapa putin, el o mai impinse cu bagare de seama, tresarind la fiecare scartait. Cand socoti ca poate sa se strecoare de-a busilea, vari intai capul si porni, cu prudenta.     — Da' de ce-o fi palpaind asa lumanarea? intreba matusa Polly.     Tom se grabi.     — Mi se pare ca s-a deschis usa. Da, fireste ca s-a deschis! Of, fel de fel de lucruri ciudate se intampla de la o vreme. Nu se mai termina! Hai, du-te si inchide-o, Sid.     Tom disparu sub pat tocmai la vreme. Ramase locului pana i se potoli rasuflarea, apoi se tari mai aproape de matusa-sa; mai-mai sa-i atinga piciorul.     — Si cum spuneam, zicea tusa Polly, nu era rau, doar poznas cum nu se mai afla, zapacit si neastamparat din cale-afara, atat pacat avea. Da' el nu-si dadea seama ce facea, mititelul; era ca un manz. Nu voia sa faca rau, avea inima buna ca painea calda... si incepu sa planga.”