Șandor. Un liliac deștept foc

Șandor. Un liliac deștept foc

Descriere

O poveste plina de farmec despre prietenia dintre Jendrik, un baietel singuratic, si Sandor, un liliac vorbitor, care poate citi si socoti, poate sa faca acrobatii in aer si sa povesteasca istorioare minunate. Impreuna ei descopera o comoara, ingropata de un hot intre ruinele unei cetati vechi, si traiesc niste aventuri palpitante.      Fragment din volumul "Sandor. Un liliac destept foc" de Dorothea Flechsig:       „— Asaa!? se mira Jendrik, si unde este familia ta?     Sandor zvacneste din urechea lui crestata, se schimonoseste caraghios, scotand dintisorii de sus peste buza de jos. Zboara in cercuri razante in jurul lampii, ca si cand l-ar goni cineva, si pana la urma se atarna din nou de lampa din tavan.     — Povesteste odata! il sacaie Jendrik. De unde esti tu?     Sandor se codeste si se scarpina la urechea sa crestata. Dar, pana la urma, se hotaraste sa vorbeasca.     — M-am nascut in Transilvania, in podul unei biserici vechi din Bacel, in judetul Covasna. Patria mea, Transilvania, numita si Ardeal, se afla in centrul Romaniei. Acolo este foarte frumos. Acolo este cel mai frumos! Nicaieri nu este atat de frumos ca in Transilvania: vaste paduri intunecate, pajisti verzi unde isi duc ciobanii turmele de oi la pascut, lanturi de munti imense, rauri si lacuri limpezi in care poti sa vezi pana la fund. Acolo sunt locuri, unde nu auzi niciun zgomot omenesc, niciun motor. Poate doar cate o haita de lupi, care urla la luna plina. Tacerea este atat de profunda incat, pe un baiat ca tine l-ar cuprinde frica de atata liniste. Eu cred ca tu nu ai nicio vina ca traiesti intr-un loc atat de zgomotos... Jendrik!?     Se aude un sforait usor. Sandor povestise atat de frumos, incat pe Jendrik il cuprinsese tot mai mult oboseala si pana la urma adormise.     Jendrik viseaza ca este un liliac si zboara, in vis, peste vai verzi, peste varfuri de copaci. Se lasa purtat de vant si da din aripi plin de incantare.     Deodata, un zgomot puternic il trezeste brusc.     — Ajuta-ma, ajuta-ma! striga Sandor inspaimantat.”

Pe aceeași temă