Festinul ciorilor. Saga Cântec de gheață și foc, partea a IV-a

Descriere

Festinul ciorilor. Saga Cantec de gheata si foc - Cartea a IV-a. Volumele 1 + 2. Dupa lupte grele si tradari fatale, cele sapte puteri care isi disputau Westeros s-au nimicit una pe alta si au ajuns la un pact indoielnic. Odata cu moartea monstruosului rege Joffrey, regenta Cersei conduce din Debarcaderul Regelui. Infrangerea lui Robb Stark ii descurajeaza pe rebelii din Nord si familia lui se imprastie ca semintele pe un pamant neroditor in tot regatul. Nu mai exista decat putine pretentii legitime la Tronul de Fier, iar acestea sunt in mainile celor fie prea slabi sa le obtina, fie aflati pe meleaguri indepartate. „George R.R. Martin este, de departe, cel mai bun autor de literatura fantasy. Festinul ciorilor e cel mai fericit prilej sa il consideram un «Tolkien al Americii». Martin se distinge si se impune ca principala forta care va modela evolutia genului fantasy prin refuzul sau de a adopta o viziune maniheista asupra lumii ca lupta intre cele doua principii eterne, Binele si Raul. Sunt barbati si femei care se lupta – pentru putere, pentru bani, pentru dragoste, pentru toate cele omenesti.“ - Lev Grossman, Time Fragment din roman: "Cu un vraf de carti si suluri sub bratul stang si lumanarea in mana dreapta, Sam isi croi drum prin tunelurile pe care fratii le numeau potecile viermilor. O raza palida lumina treptele abrupte de piatra care duceau la suprafata, astfel ca Sam stiu ca sus se facuse ziua. Lasa lumanarea arzand intr-o nisa a zidului si incepu sa urce. La cea de-a cincea treapta gafaia. La cea de-a zecea se opri sa mute cartile sub bratul drept. Iesi la lumina sub un cer de culoarea plumbului alb. Un cer de zapada, gandi el, ridicandu-si privirea, cu ochii mijiti. Perspectiva il nelinistea. Isi amintea noaptea de la Pumnul Primilor Oameni, cand aratarile si zapada venisera impreuna. Nu fi atat de las, gandi el. Esti inconjurat de Fratii tai Jurati, ca sa nu mai vorbim de Stannis Baratheon si cavalerii sai. Donjoanele si turnurile Castelului Negru se inaltau in preajma lui, ca niste jucarii pe langa imensitatea Zidului. Pe la jumatatea distantei pana in varf, o mica armata se tara pe gheata, unde o noua scara se ridica pentru a intalni ramasitele celei vechi. Sunetele fierastraielor si ale ciocanelor se auzeau in jur, reflectate de gheata. Constructorii lucrau zi si noapte, din ordinul lui Jon. Sam ii auzise pe cativa dintre ei plangandu-se la cina, sustinand ca Lordul Mormont nu-i muncise nici pe jumatate atat de mult. Insa in absenta scarii imense, nu era chip sa ajungi pe creasta Zidului decat cu ajutorul custii cu lanturi. Si, oricat de mult ura scarile, Samwell Tarly ura cusca si mai mult. Intotdeauna inchidea ochii cand urca in ea, convins ca lantul era gata sa se rupa. De fiecare data cand cusca de fier scartaia frecandu-se de gheata, inima i se oprea o clipa in loc. Acum doua sute de ani, aici au fost dragoni, se pomeni Sam gandind, in timp ce privea cusca in coborarea ei domoala. Probabil ca zburau pur simplu pana in varful Zidului. Regina Alysanne vizitase Castelul Negru calare pe dragonul ei, iar Jaehaerys, regele ei, venise dupa ea pe al lui. Era posibil, oare, ca Aripa-de-Argint sa fi lasat in urma-i un ou? Oare Stannis gasise un ou la Piatra Dragonului? Chiar daca are un ou, cum poate spera sa-l insufleteasca? Baelor cel Binecuvantat se rugase langa ouale lui de dragon, iar alti Targaryeni incercasera sa le cloceasca prin vrajitorii. Nu se alesesera in schimb decat cu batjocura si suferinta. — Samwell, se auzi un glas ursuz. Veneam dupa tine. Mi s-a cerut sa te aduc in fata Lordului Comandant. Un fulg de nea se opri pe nasul lui Sam. — Jon vrea sa ma vada? "