Luna de foc

Descriere

 Luna de foc (volumul III din Cronicile Casterilor) Tocmai cand incepusera sa se obisnuiasca cu evenimentele stranii care aveau loc in Gatlin, oraselul lor natal, Ethan si Lena sunt luati prin surprindere de alte intamplari imposibile. Roiuri de lacuste, caldura insuportabila, furtuni devastatoare iau cu asalt oraselul, in timp ce Ethan si Lena se straduiesc sa descifreze semnificatia si consecintele Revendicarii Lenei. Dezastrele naturale afecteaza pana si puterile supranaturale ale Casterilor. Cum vor putea fi oprite toate aceste calamitati si, mai ales, cine va fi sacrificat pentru a salva Gatlinul?     Fragment din romanul "Luna de foc" de Kami Garcia, Margaret Stohl:       „- Ethan, acesta nu este un vis. Trezeste-te! Acum!     Apoi Macon lua foc, iar mintea mea s-a blocat si n-am mai vedea nimic, deoarece durerea era atat de intensa, incat nu eram in stare nici sa gandesc, nici sa visez.     Un sunet ascutit intrerupse zumzaitul ritmat al lacustelor se aflau dincolo de fereastra mea. Am sarit ca ars, iar zgomotul se intensifica pe masura ce ma dezmeticeam.     Era Lucille. Statea pe patul meu suierand, iar parul de pe spatele arcuit i se zbarlise. Urechile ii erau pleostite si, pret de o secunda, am avut impresia ca suiera la mine. I-am urmarit privirea, prin intuneric. La capatul patului meu, statea cineva. Manerul lustruit al toiagului sau lucea in lumina.     Nu mintea mea se agatase de ganduri concrete, ci Abraham Ravenwood.     - Sfinte Sisoe!     M-am tras mai in spate, lovindu-ma de tablia de lemn din spatele meu. Nu aveam unde sa plec, desi tot ce imi doream era sa o iau la fuga. Instinctul prelua controlul - fugi sau lupta. Nici prin cap nu imi trecea sa incerc sa ma lupt cu Abraham Ravenwood.     - Pleaca! Acum!     Mi-am apasat tamplele cu mainile, ca si cand el ar fi putut ajunge la mine prin durerea surda pe care o simteam in cap.     Ma privea insistent, analizandu-mi reactiile.     - Buna seara, baiete! Observ ca inca nu ai invatat unde ti-e locul la fel ca nepotul meu. Abraham clatina din cap. Micutul Ravenwood. M-a dezamagit mereu copilul acesta.     Mi-am strans pumnii involuntar. Abraham parea amuzat. Pocni din degete.     Am cazut pe jos in fata lui, gafaind. M-am lovit cu obrazul de podeaua tare. Nu vedeam nimic in afara de cizmele lui din piele crapata. M-am chinuit sa imi ridic capul.     - Asa mai vii de-acasa.     Cand Abraham zambi, barba lui alba ii scoase in evidenta caninii si mai albi. Parea diferit fata de ultima oara cand il vazusem, la Marea Bariera. Costumul lui alb de sarbatoare era inlocuit de unul mai inchis la culoare si mai impunator, iar cravata subtire si neagra era legata cu grija sub gulerul camasii. Iluzia unui gentleman prietenos din Sud disparuse. Chestia aceasta care statea in fata mea nu semana deloc cu un barbat, si inca si mai putin cu Macon.  Abraham Ravenwood, parintele tuturor descendentilor din neamul Incubus Ravenwood, era un monstru.     - Eu n-as spune monstru. Desi nu ma prea intereseaza parerea ta despre mine, baiete.     Lucille suiera mai tare.     Am incercat sa ma ridic de jos si sa imi stapanesc vocea ca sa nu tremure.      - Ce naiba cauti in capul meu?     El ridica o spranceana.     - Ah, ai simtit cum ma hranesc. Nu-i rau pentru un Muritor. Se apleca in fata. Ia spune-mi, care e senzatia? M-am intrebat mereu. Seamana mai mult cu o taietura sau cu o muscatura atunci cand dau iama in gandurile pe care le indragesti cel mai mult? Secretele si visurile tale?      M-am ridicat incet in picioare. Ma clatinam si abia reuseam sa-mi mentin greutatea.     - Si nu mai intri in mintea mea, psihopatule!     Abraham izbucni in ras.     - O voi face bucuros. Nu prea am ce vedea acolo. Ai saptesprezece ani si abia daca ai trait. In afara de cateva intalniri amoroase cu un caster bun de nimic.     Am tresarit. Imi venea sa il apuc de guler si sa-l arunc afara pe fereastra. As fi facut-o, daca as fi putut sa imi misc bratele.”