Dulce răzbunare
Descriere
O poveste din universul seriei PRIMA LEGE O fi razboiul un iad, dar pentru apriga Monza Murcatto, vestita si neinduplecata supusa a lui Orso, el poate fi si o sursa de bani. Prin victoriile repurtate, a devenit celebra, poate prea celebra. Iar acum, tradata si azvarlita in lumea raposatilor, Monza traieste cu un singur gand: sa se razbune. Aliata cu un betiv notoriu, un specialist in otravuri, un criminal obsedat de numere si un barbar dornic sa faca dreptate, trebuie sa infrunte jumatate de regat. Iar cel mai periculos om din lume vine dupa ea… „Lupte palpitante, viscerale, actiune brutala, ritm sustinut. Abercrombie pune in roman tradari, schimbari, rasturnari de situatie si ne face sa ne intrebam cum o sa se sfarseasca. Dulce razbunare e cea mai buna carte a lui de pana acum.“ - George R.R. Martin Fragment din cartea "Dulce razbunare" de Joe Abercrombie "Camasa ei sfasiata se umfla si flutura, lovindu-i pielea si asa destul de iritata. Se rostogoli o data si se mai rostogoli inca o data si parca intreaga lume se dadea peste cap in jurul ei. Cer albastru cu niste zdrente albe de nori, turnuri negre pe creasta muntelui stanci cenusii, pe care le depasea in goana, copaci cu frunze verzi si frunze galbene, raul scanteietor, cer albastru cu zdrente albe de nori si tot asa si tot asa, tot mai repede, din ce in ce mai repede. Vantul rece ii ravasi parul, ii urla in urechi, ii suiera printre dinti, ingemanandu-se cu rasuflarea ei ingrozita. Acum vedea fiecare copac, fiecare ramura de copac, fiecare frunza de pe fiecare ramura a fiecarui copac. Si toate se napusteau asupra ei. Deschise gura ca sa urle... Si crengile se intindeau dupa ea, o apucau, o biciuiau. Se lovi de o creanga rupta si incepu sa se invarteasca. De jur imprejurul ei padurea pocnea si o sfichiuia si ea cazu si tot cazu, pana cand se izbi de versantul muntelui. Picioarele i se fransera sub greutatea trupului, iar umarul i se facu farame cand se prabusi pe pamantul tare. Insa, in loc sa-si imprastie creierii pe pietre, reusi doar sa-si disloce maxilarul in pieptul insangerat al fratelui sau, al carui cadavru mutilat se intepenise la baza unui copac. Asa s-a facut ca Benna Murcatto a salvat viata surorii sale. Pe trei sferturi lesinata, Monza ricosa din cadavru si se rostogoli in jos pe coasta muntelui, ca o papusa stricata. Pietrele radacinile si solul dur o bateau si o scuturau si o zdrobeau, cu puterea mai multor sute de ciocane. Nimeri in niste tufe, care o zgariara adanc si incercara sa o faca prizoniera in spinii lor."