Bricabrac. De la coșmarul real la realismul magic

Descriere

Volumul, declarat ”Cea mai buna carte straina” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franta in 2010 este o compozitie ”fara un proiect precis, obiecte fara nici o valoare, uzate si demodate, dar impregnate de timp, fragmente impregnate, enorm de multe hartii, un razboi cu hartiile”, ce cuprinde confesiuni, pagini de jurnal de regie, cronici de teatru si film din presa internationala, o carte-spectacol pe scena careia se profileaza povestile marilor spectacole si filme ale regizorului Lucian Pintilie, precum istoria tumultuoasa a piesei Revizorul, Pescarusul, Reconstituirea, Salonul nr.6 si celelalte.   Chiar daca intitulandu-si cartea Bricabrac, adica asumand dezordinea ca o regula de conduita, o permanenta forta de rezistenta si o aspiratie spre implinire confirma coerenta interna a unei opere, ca si a unui artist. Pintilie nicicand nu s-a tradat. Nici pe el, nici arta. Consecvent, le-a aparat! Fara a dispensa lectii programatice sau adopta profesii de credinta, Pintilie si-a construit opera pe un subteran, dar totodata secret soclu moral. Soclu neexpus complezent, dar soclu pe care aceste pagini ne invita sa-l discernem si sa-l regasim ca indispensabil regim de creatie si viata. Acesta-i pretul lecturii propuse de un om de teatru si film, care e totodata si un scriitor inspirat. - George Banu   „N-am alte dovezi ca am trait. Restul... – Sa nu mai spuneti asta niciodata, domnule Pintilie, e un mare pacat. – Stiu. Restul e un bricabrac. – Adica cum bricabrac? – Adica un bricabrac, o carte fara un proiect precis, obiecte fara nicio valoare, uzate si demodate, dar impregnate de timp, fragmente impregnate, enorm de multe hartii, un razboi cu hartiile. – Adica? – Adica eu am sentimentul ca ma mut. Intr-un alt spatiu. Nu pot inca sa-l definesc. E o noua locuinta. Toate amintirile striga dupa mine sa nu le uit.“ Fragment din lucrarea "Bricabrac. De la cosmarul real la realismul magic", de Lucian Pintilie   "Viteza gogoliana Lucian Pintilie, un mare artist, dar si un eminent critic, a inteles perfect acest adevar si ni l-a restituit in toata puritatea sa halucinanta si totusi tangibila. Dar a facut-o intr-un anumit fel, de care merita sa vorbim. Teatrul are nevoie de un spatiu-timp al desfasurarii, si cum sa impaci acest principiu al sau, absolut vital, cu fantastica viteza a "frazei" gogoliene? De obicei se ajunge la un compromis, dar Pintilie refuza solutia aceasta, gasind probabil ca ea ar fi mai curand in spiritul unui Cicikov, cum se stie, un domn nici frumos si nici urat la infatisare, deloc batran, dar nici prea tanar (si a carui sosire in oras "nu starni niciun fel de valva si nici nu fu insotita de ceva deosebit"). El descompune, intr-un fel analitic, viteza gogoliana; provoaca foarte socante incetiniri de ritm; supune teribila energie, diavoleasca intensitate a "deplasarilor" gogoliene unor grele incercari de sens exact contrar. Si ne face sa pricepem pe aceasta cale paradoxala ca opusul lui Gogol tot Gogol este! Fidelitatile mijlocii tradeaza, dar rezistenta la text confirma, repeta, potenteaza principiul. Un Gogol atat de hartuit, obligat sa intre in alte "ritmuri", devine un Gogol adevarat, pentru ca este provocat sa se expuna. Abia atunci, el, care este atat de "prefacut" (cum numai Gogol poate fi!), se marturiseste, incepe sa-si spuna secretele; abia atunci triumfa, abia atunci se vede cat de rezistent este adevarul sau. Lucian Pintilie intelege ca intensitatea vijelioasa, aproape dementa a rasului gogolian s-ar dizolva daca Revizorul s-ar reprezenta in stilul - nu-i asa? - al unei excelente comedii. Avand el insusi o mare aptitudine pentru comic, Pintilie i se opune in Revizorul si din tensiunea acestei opozitii apar accente nelinistitoare; apare frica lui Gogol fata de ceea ce ii reveleaza pana sa altfel atat de sprintena; tentativa de a se vindeca de frica prin deriziune, enorma bufonerie. Banalitatea este sinistra, imbecilitatea aparent inofensiva ia proportii apocaliptice la Gogol, platitudinea ridica un mare semn de intrebare asupra viitorului omului. Iata de ce, de la Revizorul lui Pintilie nu plecam satisfacuti, ci ingandurati, ingrijorati."