Viață

Descriere

Cea mai citita autobiografie rock a tuturor timpurilor Indelung asteptata autobiografie a celebrului chitarist, compozitor, solist si membru fondator al formatiei Rolling Stones spune povestea unei vieti traite in ritm de rock: de la baiatul care asculta obsesiv discurile cu Chuck Berry si Muddy Waters, care a invatat sa cinte la chitara si a injghebat o formatie alaturi de Mick Jagger si Brian Jones pina in zorii succesului; arestarile pentru posesie de droguri care i-au imortalizat imaginea de proscris; compunerea unor riffuri de neuitat, precum cele din „Jumping Jack Flash” si „Honky Tonk Woman”; relatia cu Anita Pallenberg si moartea lui Brian Jones; exilul in Franta pentru a evita plata impozitelor, turneele incendiare din Statele Unite, izolarea si dependenta; racirea relatiei cu Mick Jagger si impacarea ulterioara; casatoria, viata de familie, albumele solo si proiectul noii sale formatii, X-Pensive Winos. Cu franchetea sa proverbiala, Keith Richards ne ofera povestea unei vieti despre care ne-am dorit mereu sa stim mai multe, o viata libera, neinfricata, adevarata. Pentru legiunile de fani Rolling Stones, Keith Richards nu e numai sufletul celei mai mari formatii de rock din lume, ci si zeul revoltei: un desperado, un aventurier, un poete maudit, unicul supravietuitor… cel mai cool tip de pe planeta. Iar Viata e povestea intima si emotionanta a calatoriei unui om de-a lungul deceniilor, chiar asa cum s-a petrecut, fara ipocriziile si punerea in scena la care apeleaza de obicei marii artisti cind isi fac portretul. - The New York Times Keith a vazut tot, le-a trait pe toate si cumva, miraculos, a supravietuit. Ai spune ca a dus o viata fascinanta, dar intunecata si periculoasa, tocmai ca noi sa nu mai fim nevoiti sa trecem prin ea. Dar Viata nu e numai o experienta traita prin reprezentant. In ea se simte cu adevarat spiritul rockului, viata pura si dura pe drum, cind esti dependent de heroina si nu stii de unde o sa-ti iei urmatoarea doza. - The Independent Carte recomandata de Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din carte; "In 1965 Oldham l-a intalnit pe Allen Klein, managerul iscusit la vorba si mare amator de pipa. Iar eu continui sa cred ca cea mai buna miscare din partea lui Oldham a fost sa ne puna in legatura cu el. Lui Andrew i-a placut la nebunie sugestia lui Klein, si anume ca un contract nu valoreaza nici cat hartia pe care e tiparit, lucru pe care l-am simtit pe pielea noastra chiar in colaborarea cu Allen Klein. Pe-atunci mi se parea ca Eric Easton, partenerul lui Andrew si agentul nostru, obosise prea tare. De fapt era bolnav. Tot inainte. Lasand deoparte ce s-a petrecut cu el mai tarziu, Allen Klein se pricepea sa scoata bani si din piatra seaca. Si a obtinut de asemenea niste rezultate spectaculoase la inceput, dand peste nas caselor de discuri si managerilor de turneu care isi opreau castiguri grase fara sa se preocupe de mersul afacerii. Una din primele masuri luate de Klein a fost sa renegocieze contractul dintre Rolling Stones si Decca Records. Uite-asa ne-am infiintat intr-o zi la birourile Decca. O piesa de teatru ticluita de Klein, cu intriga cea mai grosolana cu putinta. Ne-a dat instructiunile - „Mergem astazi la Decca si rezolvam cu nemernicii astia. O sa cadem la intelegere si o sa iesim de-acolo cu cel mai tare contract vazut vreodata. Voi sa va puneti ochelari de soare si sa nu scoateti o vorba", ne-a zis Klein. „Doar navaliti, ramaneti langa usa si fixati-i cu privirea pe hodorogii aia prapaditi. Nu deschideti gura. Eu vorbesc." Venisem acolo doar la intimidare de fapt. Si a functionat. Sir Edward Lewis, presedintele consiliului de la Decca, statea la birou si efectiv ii curgeau balele! Nu dupa noi, vreau sa zic, ci pur si aimplu ii curgeau balele. Si cineva tot venea sa-l tamponeze cu o batista. Era cu un picior in groapa, ce mai incolo si-ncoace. Noi nu faceam decat sa stam in picioare cu ochelarii de soare la ochi. Vechea si noua garda fata in fata. Ei au cedat si noi am plecat de-acolo cu un contract mai grozav decat cel semnat de Beatles. Pentru asta merita sa-ti scoti palaria in fata lui Allen. Pe urma cei cinci derbedei s-au intors cu Allen la Hilton, am dat sampania pe gat si ne-am felicitat pentru realizare. Iar Sir Edward Lewis, i-or fi curs lui din gura si alte alea, dar nu era prost deloc. A facut si el bani cu duiumul de pe urma acelui contract. A fost o afacere incredibil de profitabila pentru ambele parti. Asa cum trebuie sa fie o afacere. Inca mai primesc bani de pe urma ei; am botezat-o „balonul de oxigen de la Decca". Klein se purta cu noi cum se purta colonelul Tom Parker cu Elvis. Hei, ma ocup eu de afaceri, imi cereti tot ce doriti si va dau - un aristocrat in relatia cu noi si cu banii. Puteai obtine intotdeauna ceva de la el. Daca voiai un Cadillac placat cu aur, ti-l oferea. Cand l-am sunat si i-am cerut 80.000 de lire ca sa-mi cumpar o locuinta pe cheiul Chelsea, langa casa lui Mick, ca sa ajungem mai usor unul la altul si sa compunem melodii, a doua zi i-am primit. Insa nu cunosteai dedesubturile. Era un stil de administrare paternalista care evident ca nu mai tine in prezent, dar pe-atunci inca se practica. O cu totul alta atmosfera decat acum, cand platesti si dai socoteala pentru fiecare rahat de pana de chitara. Era rock'n-roll. Klein a fost fantastic atunci, la inceput, in Statele Unite. Urmatorul turneu, organizat sub conducerea lui, ne-a marcat trecerea la un alt nivel. Un avion privat cu care sa ne deplasam, panouri de reclama uriase pe Sunset Boulevard. Asa mai vii de-acasa. "