Soția plantatorului de ceai

Descriere

Tanara Gwendolyn Hooper ajunge in exoticul Ceylon, nerabdatoare sa inceapa o viata noua ca sotie. O intampina insa un sot distant, secretos si intotdeauna ocupat. Explorand singura plantatia de ceai, Gwendolyn descopera usi incuiate, rochii vechi si alte semne ale unui trecut necunoscut. Cand trebuie sa aduca pe lume un copil, trebuie si sa-i dezvaluie lui Laurence adevarul. „O poveste pasionanta, despre mistere, conduite si prejudecati, care se petrece in Ceylon (Sri Lanka de azi). Jefferies demonstreaza ca stie sa scrie o poveste plina de suspans, in care motivatiile complexe ale personajelor se intalnesc in chip surprinzator.“ - Publishers Weekly „Carte ofertanta, cu o atmosfera incredibila, Sotia plantatorului de ceai este un roman de epoca dintre cele mai reusite. E pur si simplu fermecatoare.“ - The Sunday Express „Cartea mea ideala – nu am putut s-o las din mana.“ - Santa Montefiore     Fragment din romanul "Sotia plantatorului de ceai" de Dinah Jefferies:     “Cand Gwen si Laurence iesira din casa odata cu prima raza de lumina, ea isi trase strans salul de lana pe langa umeri. Dupa furtuna, cararea era plina de crengi si ramuri rupte, flori, frunze. Temperatura scazuse, iar aerul era inca umed, asa ca ploaia inca nu terminase cu ei. Se uita in fata, cand urcara dealul, in directia fabricii de ceai. Dupa anuntul socant facut de Christina, ramasesera treji ore la rand. Laurence bause brandy dupa brandy, devenind tot mai mohorat, iar Gwen se intrebase intruna ce semnificatie aveau cuvintele de despartire ale Christinei. Cum indraznea sa sugereze ca ea nu-si intelege sotul si ce stia Christina despre el, iar ea nu? Niciunul dintre ei nu dormise.     In timpul plimbarii, tacerea dintre ei se prelungi. Gwen isi umplu pamanii cu aer curat si, coplesita de recunostinta, ii multumi lui Dumnezeu ca nu i se confesase lui Laurence. Vestile de la Christina si adevarul despre Liyoni l-ar fi distrus definitiv. Pe la jumatatea drumului se oprira si se uitara unul la altul, cautand parca raspunsuri sau cel putin fiecare dorind sa gaseasca in ochii celuilalt un licar care sa il ajute sa mearga pana la capat. Laurence isi intoarse primul privirea.     Gwen se uita la masele de nori care se adunau si isi simti inima grea.     — Nu stiu ce va insemna asta pentru noi, spuse el.     Tacerea se adanci si Gwen isi musca buza, inspaimantata sa dea glas propriilor griji.     El ii lua mainile intr-ale lui.     — Ai mainile reci.     Ea incuviinta si se mai plimbara putin. In varful pantei, se rasucira ca sa admire privelistea. Arbustii de un verde stralucitor, culegatoarele in sariuri portocalii, purpurii si visinii, gradina frumos tunsa si casa lor luminoasa si spatioasa. Totul era ingrijit cu atata dragoste. Laurence ii explicase ca, daca arbustii nu ar fi fosti tunsi, s-ar fi transformat in copaci. Uitandu-se la razele de soare reflectate pe suprafata lucioasa a lacului, Gwen incerca sa-si imagineze cum ar fi aratat locul, daca s-ar fi salbaticit.”