Arhipelagul altei vieţi

Descriere

In arhipelagul Santar, dincolo de Kolima si de Sahalin, unde taigaua se intinde nemarginita si busolele nu mai arata nordul, citiva soldati ai Armatei sovietice pleaca in cautarea unui evadat din lagar. Trebuie sa-l aduca viu, asa e ordinul mai-marelui de la Partid. Drumul nu e deloc usor: taigaua tine cu fugarul, popasurile sint rare si inaintarea plina de piedici. Rind pe rind, soldatii abandoneaza vinatoarea de oameni; doar unul, naucit de oboseala si hipnotizat de prada, se incapatineaza sa mearga mai departe. Nici el nu-si explica de ce – mai ales ca, de-acum, stie cine e cu adevarat fugarul si banuieste ca, alaturi de el, va ajunge sa-si invinga marile spaime de pina atunci. „Se spune ca in insulele Santar, la marginea extrem-orientala a Rusiei, se inregistreaza o anomalie magnetica: acul busolei se invirte intruna, fara sa indice nordul. Omul nu se mai poate orienta altfel decit prin puterile proprii. O imagine foarte potrivita pentru a rezuma romanul lui Andrei Makine: ce se poate alege, in Uniunea Sovietica a anilor 1950, de un om care se hotaraste sa traiasca, nu doar sa supravietuiasca?” (Le Figaro) „La inceputul anilor 1950, Uniunea Sovietica se pregateste de al Treilea Razboi Mondial – unul atomic. In pustietatile din Extremul Orient, soldatii mobilizati fac exercitii de tir si marsuri fortate in combinezoane ca de astronaut. Pavel Gartev, veteran de razboi pe care superiorii nu-l prea au la inima, primeste ordinul de a pleca, alaturi de alti militari, in cautarea unui prizonier evadat. E un agent capitalist? Un fost soldat al lui Hitler? Nimeni nu stie nimic despre el – doar ca se strecurase afara din lagar si acum strabatea neobosit taigaua, inarmat cu o pusca. Cind descopera cine e cu adevarat detinutul, Gartev stie deja ca viata nu va mai fi la fel.” (L’Express) Traducere din limba franceza de Daniel Nicolescu Fragment din roman: "In postul de garda, sub faleza, mi-am spus ca, dupa marturisirile involuntare ale lui Ratinski, il detestam mai putin. Era, de buna seama, un turnator de rahat, un arivist. Lucrase pentru nemti! Dar... Mi-l imaginam copil, odrasla a unor boiernasi polonezi rataciti intr-o epoca insangerata de revolutii si de razboaie civile. Ca sa supravietuiasca, isi gasise un colac de salvare: „disciplina de fier" pe care o admira la tatal lui, la nemti, la Luskas. In lipsa ei, nu s-ar fi eliberat in veci de adolescentul din el - un pusti plapand, inspaimantat ca-i va fi scos pe nas trecutul tarist al bunicului, originile familiale problematice din acea Polonie care complota cu Hitler. Si, cu precadere, admiratia juvenila pentru frumuseii ofiteri nazisti... Fiecare dintre aceste metehne putea sa ii aduca ani grei de ocna. Un adolescent ascuns. Una peste alta, destul de asemanator „papusii de carpe" pe care o purtam in mine. Simbol inflacarat al vointei noastre de a trai, de a iubi, de a obtine recunoastere, de a fi iubiti... Incercam pentru prima oara acest sentiment de afinitate la gramada: Butov, Vasin si... da, Ratinski. Basca fugarul acela, chircit printre stanci. Un amarat cu talpile zdrelite, care incepuse probabil sa ne judece separat, pe fiecare cu „papusa" lui launtrica, si laolalta, stransi in aceasta urmarire absurda... Venit sa preia schimbul, Vasin s-a asezat langa foc si a soptit cu un aer cam plouat: — Adineaori n-am prea vrut sa vorbesc despre luptele de langa Leningrad... De fapt, unitatea noastra ii proteja pe civilii care erau evacuati in camioane, pe gheata lacului. Intr-o seara, am vazut cum un furgon cu cincizeci de copii a disparut intr-o copca provocata de o bomba. A doua zi, gheata s-a legat la loc si masinile si-au continuat vanzoleala... De-atunci nu-mi mai plac povestile astea soldatesti. Toate numai inflorituri, ispravi si victorii. Noua generatie asculta si incepe apoi sa viseze la propriul razboi... Am sovait o clipa dupa care m-am destainuit: — Nu era nici un beci plin cu vinuri in orasul ala baltic despre care am pomenit. Doar o lada cu sticle. Am baut cu racanii ca sa ne stergem din minte ca tocmai calcaseram in picioare fetele unor cadavre. De-atunci, n-am mai gasit alt leac de uitare... "