Cruzimea

Descriere

Dupa rapirea tatalui ei, Gwendolyn Bloom porneste intr-o calatorie neasteptata, care devine o misiune periculoasa. Luandu-si alta identitate, coboara in infernul ascuns al criminalilor, al spionilor si al mintilor diabolice din Europa. Pe urmele singurului indiciu pe care-l are – un informator palestinian, care traieste in Franta – Gwendolyn trece prin mahalalele pariziene, prin cluburile de noapte din Berlin si prin localurile controlate de mafia din Praga. Pe parcursul confruntarilor cu traficanti de carne vie sau diversi contrabandisti, adolescenta face o descoperire tulburatoare: pentru a-si aduce inapoi tatal in viata, trebuie sa fie la fel de nemiloasa ca mafiotii care il tin prizonier. „Romanul acesta de debut are un ritm necrutator si te poarta in toata lumea, iar actiunea se desfasoara sustinut.“ - Booklis   „O poveste intunecata, care se deruleaza in viteza.“ - Publishers Weekly Fragment din roman: "Inchid cutia si deschid alta, dar tot ce gasesc in ea sunt facturi de la finante, casete video si mancare pentru pestisorii care au trait doar o saptamana. In urmatoarea cutie, printre poantele de balet si hartii de scoala, descopar un album de fotografii. Nu o face, imi spun in gand. Nu. Dar o fac. Ma asez pe alta cutie si deschid albumul. O fotografie polaroid cu mama, in pantaloni militari si haina pe care o port acum, din care imi zambeste larg dintr-o vreme cand eu inca nu eram nascuta. In josul fotografiei e imprimat cuvantul Bosnia. In urmatorul buzunar mic, de plastic e o fotografie cu mine, bebelus, infasata ca un burrito, in bratele mamei. Mama poarta o camasa de spital si zambeste fericita. Cine a facut aceasta fotografie? Tata nu aparuse inca in viata ei. O fi fost tatal meu biologic, al carui nume nici macar nu e trecut in certificatul meu de nastere? Putin probabil. Mangai obrazul mamei cu degetul mare, ii mangai parul. Simt un nod in gat si albumul imi aluneca de pe genunchi pe podea. Coltul alb al unei fotografii iese din album in timpul caderii. O scot si descopar ca nu e deloc o fotografie. Un plic lipit, alb, teapan si nou. Ma ridic in picioare si il desfac. Inauntru e o singura foaie. O cercetez in lumina lanternei. Nu e o scrisoare, nu e cu „Draga Gwen, daca citesti asta inseamna ca am fost rapit si iata ce trebuie sa faci". Nu. Doar o insiruire de numere separate prin spatii 0130513 1192381 3271822, la nesfarsit, compact, inghesuit, acoperind ambele pagini. Fereasca Dumnezeu sa faca tata ceva simplu. Sa te fereasca Cel de Sus sa spuna el ceva clar. Pentru toata harababura asta prin care trec din cauza lui, nu ar putea si el sa fie mai precis? Si de unde sa stiu eu daca asta cautam? Pentru ca e ascuns printre lucrurile lui cele mai de pret? De ce nu? E un motiv la fel de bun ca altele. Astea - toate astea, toate - incep sa imi dea sentimentul unui joc, ca acelea de la petreceri unde oamenii se costumeaza in gangsteri si femei usoare si inventeaza indicii ca sa pretinda ca descopera cine e presupusul criminal. Desfac foaia in poala si o privesc indeaproape, studiind numerele. Toate imi par aleatorii, ca un soi de cod. Ca un cod. Pentru ca e un cod. "