Johan Cruyff. Driblingul meu
Descriere
Aparitia editiei in limba romana a autobiografiei lui Johan Cruyff este sustinuta de Erste Asset Management. Fiind unul dintre cele mai influente personaje din istoria fotbalului, fara stilul de joc si fara filosofia lui Johan Cruyff n-ar fi existat niciun Guardiola, Wenger, Messi sau Cantona. Recentele succese ale fotbalului spaniol, atat la nivelul echipelor de club, cat si al nationalei, au fost puse de multi pe seama impactului lui Cruyff asupra fotbalului contemporan. A murit in martie 2016, dupa o lupta scurta impotriva cancerului de plamani. In Driblingul meu, Cruyff isi povesteste viata, de la fotbalul jucat pe strazile Amsterdamului, pana la primul contract cu Ajax, semnat la zece ani. Cu „lancierii” a castigat trei Cupe ale Campionilor Europeni, inaintea transferului la Barcelona din 1973, pentru o suma record mondial. A castigat La Liga in primul sau sezon si a fost numit Fotbalistul Anului. In total, a castigat Balonul de Aur de trei ori si a condus nationala Olandei pana in finala Cupei Mondiale din 1974. Dupa retragerea de pe teren din 1984, a devenit unul dintre cei mai de succes manageri ai lui Ajax, apoi ai Barcelonei, si le-a adus gigantilor din Catalonia prima Cupa a Campionilor. In 1999, Cruyff a fost ales Fotbalistul European al Secolului si a fost al doilea, in urma lui Pele, in „cursa” pentru Fotbalistul Mondial al Secolului. Dupa ce s-a retras, a infiintat Fundatia „Cruyff” si si-a dedicat viata copiilor, carora le-a oferit sansa de a se bucura de sport. Daca pe teren si pe banca de rezerve Cruyff a avut un control absolut asupra situatiei, in afara fotbalului viata sa a fost mult mai turbulenta, incluzand o tentativa de rapire si falimentul personal, despre care vorbeste in aceasta carte cu sarmul si onestitatea care l-au caracterizat intotdeauna. Moartea lui Cruyff, din martie 2016, a oprit lumea fotbalului in loc si a generat un val de emotie fara precedent. Johan Cruyff a fost un profesor extraordinar si un analist fara ocolisuri al jocului pe care l-a iubit si pe care l-a schimbat pentru totdeauna. Driblingul meu e istoria completa a ceea ce a lasat ca mostenire extraordinara. Nu stiam nimic despre fotbal inainte sa-l cunosc pe cruyff. - Pep Guardiola A fost unul dintre acei jucatori absolut geniali care te incanta de fiecare data cand prelua mingea. - Bobby Charlton Daca voia, putea deveni cel mai bun jucator din orice pozitie de pe teren. eric cantona Cruyff a facut mai mult decat oricine pentru a transforma un joc frumos intr-un sport frumos. - Gary Lineker Fragment din carte: "In prima parte a vietii mele nu m-a calauzit nicio filosofie, am asimilat pe cat de mult am putut, am trait de pe o zi pe alta. Am avut experiente care m-au facut mai tarziu sa analizez mai in profunzime lucrurile, cand semintele erau destul de coapte pentru a strange roadele. Doar mai tarziu am inteles ca temelia tuturor lucrurilor pe care le-am creat a fost pusa candva mai devreme. Daca dezvoltarea mea ca fotbalist ar fi fost un curs obisnuit, ceea ce s-a intamplat in afara terenului nu ar mai fi existat. Am luat-o cu mine pe mama la negocierile pentru primul meu contract si, odata ce acestea s-au incheiat, mi s-a parut ca ma poticnesc la tot pasul. Mai ales cand am avut de-a face cu media si publicitatea, fiindca lucrurile au inceput brusc sa se miste foarte rapid. Am inregistrat chiar si un disc, iar casatoria mea cu Danny a aparut pe prima pagina a ziarelor. Mi-a placut adeseori publicitatea, dar uneori era prea mult. Eram bagat in toate, desi, in realitate, nu aveam habar de nimic. Atunci aparitia lui Cor Coster in viata mea a fost un dar de la Dumnezeu. Tatal lui Danny era un negustor de diamante din Amsterdam si un om de afaceri inflexibil. Prima oara cand am fost in vizita la socri, m-a intrebat daca am un cont de economii. I-am spus ca nu aveam. De fapt, singurul lucru pe care il intelegeam era fotbalul. Cor a fost uluit si a inceput sa se ocupe de afacerile mele. Din acel moment le-am spus celor de la Ajax: „Discutati cu el, a venit sa ma ajute". La inceput nu au vrut sa faca asta si, in 1968, la trei ani dupa ce am semnat primul meu contract, l-am luat cu mine prima oara, ca sa negocieze in numele meu. Ca un jucator sa aiba vreun fel de reprezentare era ceva nemaiauzit pe atunci si conducerea a fost ca lovita de trasnet, insistand ca el nu avea ce sa caute acolo. Asa ca le-am spus: — Dar voi sunteti sase la masa, eu de ce nu pot sa am pe cineva de partea mea? Cand am vazut ca nu renunta, am iesit afara. Pe urma i-au permis lui Cor sa negocieze in numele meu. Clubul nu era incantat de asta, dar, pana la urma, Cor a fost de mare ajutor, nu numai pentru mine, ci pentru toti fotbalistii olandezi, contribuind la instituirea unui fond de pensii intr-o vreme cand nu erau in vigoare absolut niciun fel de aranjamente financiare care sa ii sprijine pe fotbalisti dupa ce isi incheiau cariera. Colaborarea dintre noi doi a devenit curand un job cu norma intreaga pentru Cor. Nimeni nu putea sa treaca de Cor si el m-a ferit intotdeauna de incurcaturi. Iata de ce moartea lui din 2008 a avut un impact atat de urias asupra mea. A fost enorm de important in viata mea si nu doar pentru mine ca fotbalist, dar si ca figura paterna, socru si bunic al copiilor nostri si pur si simplu ca om. "