Călătoria copilului tău spre autodisciplină. Metoda Brazelton

Descriere

    Copiii, aceste incantatoare fiinte, fragile si uneori problematice, sursa de bucurie dar si de nesomn, ingrijorari, epuizare... Sa-i disciplinezi, dar cum? S-au dus vremurile in care parintele atotputernic tuna si fulgera impartind pedepse, iar libertatea totala oferita copiilor s-a dovedit, de asemenea, periculoasa. Exista, insa, o cale de mijloc, iar aceasta este metoda Brazelton. Scrisa cu empatie si caldura "Calatoria copilului tau spre autodisciplina" ofera repere specifice fiecarui „punct de cotitura" din viata celui mic precum si instrumentele necesare gestionarii unor situatii nedorite precum agresivitatea, minciuna, limbajul licentios, crizele de furie, fuga de acasa, rivalitatea intre frati, lupta pentru putere etc. Este un ghid necesar pentru parintele implicat, care doreste nu doar sa rezolve problema de moment, ci si sa-si doteze copilul cu resursele necesare unei vieti implinite.     T. Berry Brazelton, doctor in medicina, este profesor emerit de pediatrie clinica la Facultatea de Medicina a Universitatii Harvard.     Joshua Sparrow este psihiatru, profesor asociat de psihiatrie clinica la Facultatea de Medicina a Universitatii Harvard. A tratat de-a lungul timpului mii de copii spitalizati pentru tulburari psihiatrice grave.        Fragment din volum:       “IMPARTIREA INGRIJIRII COPILULUI       In orice cuplu de parinti, este probabil ca unul dintre ei sa preia mai mult rolul celui care impune disciplina. Dar chiar daca unul dintre parinti pare sa fie „cel sever", se pare ca de multe ori fiecare parinte impune disciplina mai ales in privinta aspectelor care i se par cele mai importante. Daca rolul celui care impune disciplina nu este impartasit, copiii il vor percepe inevitabil pe unul dintre ei ca „bun" si pe celalalt ca „rau". Totusi, acest lucru nu se rezolva de la sine intr-un mod facil: de obicei, parintele care evita disciplina este perceput in ultima instanta ca putin imprevizibil sau chiar inspaimantator si periculos. Cand exista doi parinti, copiii trebuie sa stie ca pot conta pe amandoi pentru stabilirea limitelor. Cand disciplina nu este o responsabilitate comuna, parintii ar putea impune copiilor fara sa vrea o serie de asteptari pe care le vor aduce in relatiile interpersonale atunci cand vor fi adulti.     Ca si cum „pazirea portii" n-ar fi suficienta pentru generarea conflictelor intre parinti, frustrarile lor isi vor gasi deseori expresia in dezacordurile privind copiii. Mai subtil sau mai putin subtil, si-ar putea pune copiii in situatia de a tine partea unuia dintre ei. „Cred ca o presezi prea tare", a spus un tata sotiei lui cand fiica lor de cinci ani, certata fiindca nu si-a adunat jucariile, statea ascunsa si bosumflata sub masa. El insusi tocmai fusese certat ca ajunsese iarasi acasa foarte tarziu. Sotia lui s-a aparat: „Cum va invata sa stranga dupa ea daca nu incepem s-o invatam de pe acum?" Incapabila sa se abtina, fetita a strigat din ascunzatoare: „Nu-mi place de tine, mami!" Acum, fetita de cinci ani nu numai ca se lupta cu impulsul de a trece la urmatorul joc inainte de a-l strange pe cel cu care se jucase, simte si ca purtarea ei poate crea un conflict intre parinti. Cat de tentant poate fi acest lucru pentru un copil de cinci ani care se afla deja in toiul „cuceririi" unui parinte pe seama celuilalt! Cat de putin mai inseamna sa-si stranga jucariile in toiul acestei situatii!"