David și vioara lui

Descriere

    „Lumea e frumoasa, David, sa nu uiti niciodata asta! Si, daca uneori te simti indemnat sa crezi ca nu-i frumoasa, aminteste‑ti doar ca tu, daca vrei, o poti infrumuseta.” Asa suna cel din urma sfat pe care David, un baietel in varsta de numai zece ani, il primeste de la tatal sau. Vrand sa-si creasca baiatul intr‑o lume lipsita de rau si neatinsa de conventiile si de prejudecatile sociale, un barbat care nu isi dezvaluie nimanui numele duce o viata retrasa intr‑o coliba din varf de munte alaturi de fiul sau, David. Instruit chiar de tatal lui – el insusi un violonist desavarsit –, David invata sa cante la vioara si pune in cantecele sale intreaga frumusete a lumii.      Scrisa de Eleanor H. Porter, autoarea minunatului roman pentru copii Pollyanna, aceasta carte – David si vioara lui – este povestea unui baietel orfan, David, care isi afla calea in viataiînfrumusetand prin bunatatea, inocenta si talentul sau vietile tuturor celor pe care ii intalneste si castigandu‑le astfel dragostea.      Fragment din volum:       “Dupa aceea, David a faurit o adevarata lume noua pentru Joe - o lume in care muzica fermecatoare luase locul tacerii; unde tovarasia incantatoare luase locul singuratatii; si unde prajiturile si gogosile gustoase luasera locul foamei.     Vaduva Glaspell, mama lui Joe, muncea cu ziua la curatenie si la spalat rufe; iar Joe, vrand-nevrand, ramanea in grija oarecum nestatornica si categoric stangace a lui Betty. Betty nu era nici mai buna, nici mai rea decat alte fete de doisprezece ani, nestiutoare si cu capul in nori, si poate ca nici nu era de asteptat din partea ei sa-si petreaca toate orele insorite inchisa in casa cu fratele ei greu incercat si oarecum artagos. Ce-i drept, la pranz aparea intotdeauna fara gres ca sa pregateasca un fel de gustare pentru ea si pentru Joe. Dar camara familiei Glaspell era deseori la fel de goala ca stomacurile infometate care isi puneau nadejdea in ea; si ar fi fost nevoie de o bucatareasa mult mai priceputa decit Betty cea sprintara ca sa transforme ingredientele care se gaseau in ea in ceva gustos sau macar indestulator.     Toate acestea s-au schimbat odata cu sosirea lui David in viata lui Joe. Mai intai au fost muzica si tovarasia. Tatal lui Joe „cantase in orchestra" in tinerete si (potrivit vaduvei Glaspell) „se pricepea bine la muzica". De la el, dupa cum se parea, mostenise si Joe pasiunea pentru melodie si pentru armonie; si nu era de mirare ca David recunoscuse atat de curand un spirit inrudit in baiatul cel orb. La prima atingere de arcus, peretii murdari din jurul lor se naruiau si, impreuna, cei doi baieti calatoreau intr-o lume fermecata, plina de frumusete si bucurie.     Dar Joe nu se multumea numai sa asculte. Dupa ce „doar a atins" vioara - prima lui rugaminte fierbinte a ajuns sa traga timid cu arcusul pe corzi. Iar apoi, dupa un timp neinchipuit de scurt, a dibuit franturi de melodii; si, la capatul a doua saptamani, David i-a adus lui Joe vioara tatalui sau, ca sa exerseze la ea.     - Nu pot sa ti-o DAU tie - nu de tot, a explicat David, cu vocea tremurandu-i putin, pentru ca a tost a taticului, stii; si cand o vad, e aproape ca ai cum l-as vedea pe el. Dar poti sa o iei si sa o tii aici ca sa canti ori de cate ori vrei."