Convorbirea unui filosof creștin cu un filosof chinez asupra existenței și naturii lui Dumnezeu

Descriere

Convorbirea unui filosof crestin cu un filosof chinez asupra existentei si naturii lui Dumnezeu este testamentul filosofic al lui Nicolas Malebranche, socotita multa vreme drept cea mai buna lucrare a autorului datorita perfectiunii doctrinei si a metodei originale de a filosofa. Este o piesa importanta in „cearta riturilor”, o polemica ce a zguduit Europa crestina si intelectuala a veacurilor al XVII-lea si al XVIII-lea cu privire la asemanarile si deosebirile dintre crestinism si gandirea chineza. In fata atitudinii laxe a iezuitilor care preiau in scopuri misionare elemente si practici din religiile asiatice, dominicanii si franciscanii gasesc sprijin pentru pozitia lor rigorista in pana celui mai puternic metafizician al vremii. Spre deosebire de Pascal, care participa si el la campania impotriva unei viziuni prea crestine asupra invataturilor lui Confucius, Malebranche se ridica deasupra oricarei referinte istorice sau anecdotice, fie ea si biblica, pentru a trata doar problemele Ratiunii universale si ale receptarii Fiintei dincolo de particularisme culturale. Alaturarea raspunsurilor purtatorilor de cuvant ai misionarilor iezuiti face dreptate daca nu unei viziuni filosofice comparabile ca maiestate, cel putin unei practici de deschidere culturala remarcabile.- Claudiu Gaiu Fragment din carte: "CHINEZUL: Judecata voastra pare indreptatita, dar nu este temeinica, pentru ca este potrivnica experientei. Nu stiti ca un mic tablou ne poate reprezenta campuri intinse, un palat mare si minunat? Prin urmare, nu este necesar ca ceea ce reprezinta sa contina in sine intreaga realitate pe care o reprezinta. CRESTINUL: Un mic tablou ne poate reprezenta campuri intinse. Un simplu discurs ne poate reprezenta o descriere a unui palat. Dar nici tabloul, nici discursul nu sunt obiectul nemijlocit al mintii care vede palate sau campuri. Palatele pe care le privim, fie ele si materiale, nu sunt deloc obiectul nemijlocit al mintii care le vede. Doar ideea palatului este ceea ce atinge si afecteaza in mod actual mintea, ea este obiectul ei nemijlocit. Este sigur ca un tablou nu reprezinta campuri decat pentru ca reflecta lumina, care, intrand in ochii nostri si zdruncinand nervul optic si, prin el, creierul, la fel cum ar face-o si campurile, excita, en urmare a legilor naturale ale uniunii dintre suflet si corp, ideile care doar ele reprezinta in mod veritabil obiectele, care doar ele sunt obiectul nemijlocit al mintii. Caci ar trebui sa stiti ca nu vedem obiectele materiale in ele insele. Nu le vedem in mod nemijlocit si direct, deoarece vedem adesea obiecte care nu sunt in niciun fel. Este un adevar ce poate fi dovedit intr-o suta de feluri. CHINEZUL: Dar cu acestea ma invoiesc. Insa va vom spune ca in Li vedem noi toate lucrurile. Caci el este lumina noastra. El este adevarul atotstapanitor, si randuiala, si regula. In el vad eu cerurile si apercep spatiile infinite care sunt deasupra cerurilor pe care le vad. CRESTINUL: Cum adica in Li? Reluati principiul. A apercepe neantul si nu apercepe nimic este acelasi lucru. Asadar, nu putem apercepe o suta de realitati acolo unde nu sunt decat zece: caci ar exista nouazeci care, nefiind, nu ar putea fi apercepute. Deci nu putem apercepe in Li toate lucrurile, decat daca el contine in mod eminent toate fiintele, decat daca Li este Fiinta infinit perfecta, care este Dumnezeul la care noi ne inchinam. In el putem vedea cerul si aceste spatii infinite pe care simtim ca nu le putem ispravi, deoarece intr-adevar el cuprinde in sine realitatea. Insa nimic finit nu cuprinde infinitul; din simplu fapt ca noi apercepem infinitul, trebuie ca el exista. Toate cele spuse sunt intemeiate pe acest principiu atat de vadit si de simplu ca neantul nu poate fi direct aperceput si ca a apercepe nimic si a nu apercepe deloc este acelasi lucru. CHINEZUL: Va marturisesc cu buna credinta ca nu am nicio intampinare de facut demonstratiei domniei voastre privitoare la existenta Fiinfei infinite. Cu toate acestea, nu sunt defel convins. Mi se pare in continuare ca atunci cand gandesc infinitul, nu ma gandesc la nimic."