Autoritatea parintească

Descriere

    Structurata in 7 capitole, lucrarea de fata analizeaza, pe langa aspectele legate de autoritatea parinteasca propriu-zisa – drepturile si obligatiile parintilor fata de copii, luarea deciziilor cu privire la minori, stabilirea domiciliului acestora, stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a acestora –, probleme legate de punerea in executare a hotararilor judecatoresti privitoare la minori (procedura pentru prima data reglementata distinct in actualul Cod de procedura civila) si rapirea internationala de copii, careia, in ciuda faptului ca legislatia in domeniu nu s-a schimbat semnificativ in ultimii ani, i se acorda din ce in ce mai multa atentie in ultimul timp.     Volumul are o abordare preponderent practica, cuprinzand numeroase trimiteri la hotarari judecatoresti pronuntate dupa intrarea in vigoare a actualului Cod civil, extrase relevante din acestea, precum si o analiza critica a fiecarei solutii redate. Autoarea identifica directiile de aplicare a noilor reglementari de catre instantele nationale, cu argumente pro si contra, avand in vedere faptul ca exista mai multe aspecte cu privire la care practica judecatoreasca nu este inca unitara.     Scrisa de un practician (avocat), aceasta carte a fost gandita tocmai pentru a raspunde unei nevoi rezultate din practica, aceea de a reuni la un loc opiniile juridice si solutiile pronuntate de catre instantele de judecata din Romania in materia autoritatii parintesti, care sa le serveasca tuturor profesionistilor dreptului.      Fragment din volum:       „Principala problema care apare in practica atunci cand se incearca executarea silita a titlurilor executorii referitoare la minori este cea legata de refuzul minorului.     Articolul 913 NCPC precizeaza:     „(1) Daca executorul constata ca insusi minorul refuza in mod categoric sa il paraseasca pe debitor sau manifesta aversiune fata de creditor, va intocmi un proces-verbal in care va consemna constatarile sale si pe care il va comunica partilor si reprezentantului directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului.      (2) Reprezentantul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului va sesiza instanta competenta de la locul unde se afla minorul, pentru ca aceasta sa dispuna, in functie de varsta copilului, un program de consiliere psihologica, pentru o perioada ce nu poate depasi 3 luni. Cererea se solutioneaza de urgenta in camera de consiliu, prin incheiere nesupusa niciunei cai de atac, pronuntata cu citarea parintilor si, dupa caz, a persoanei la care se afla copilul. Dispozitiile legale privind ascultarea copilului raman aplicabile.     (3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanta va intocmi un raport pe care il va comunica instantei, executorului judecatoresc si directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului.     (4) Dupa primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executarii silite.     (5) Daca si in cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizata din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanta competenta de la locul unde se afla minorul in vederea aplicarii unei penalitati, dispozitiile art. 906 alin. (2) si (4)-(6) fiind aplicabile in mod corespunzator."     Textul este criticabil prin aceea ca nu pune la dispozitia instantei un mecanism prin care sa reevalueze, in raport cu interesul superior al copilului, masurile cuprinse in titlul executoriu. Astfel, in situatia in care psihologul va constata, in urma consilierii minorului, ca, pentru protejarea interesul acestuia, cel mai bine este sa ramana alaturi de debitor, sub conditia ca acesta sa nu prezinte niciun pericol pentru cresterea si educarea normala a minorului, instanta nu va putea decat sa ia act de concluziile raportului intocmit si sa dispuna comunicarea acestuia in vederea executarii unor masuri potential prejudiciabile pentru dezvoltarea fizica si psihologica a copilului.”