Rețetele medicinii isihaste pentru cei grav bolnavi

Rețetele medicinii isihaste pentru cei grav bolnavi

Editura
An publicare
2016
Nr. Pagini
94
ISBN
9789731873572

Descriere

…noi nu „mancam” pentru că viața înseamnă „consum de energie”, ci trebuie să facem Actul Sacru al Hranei, Actul Sacru al Rememorărilor Originii Sacre…asa, tot ce este „mort” are o „rupere” între DIVIN și partea substanțială de Creație. Viața este „pecetea” Divinului din Creație.

Omul în „gol” de Divin are în sine o „foame anxioasa” după însuși „suportul” Vieții, de unde „instinctul mancarii” ca bază a celorlalte…

Dumnezeu este Viață în sine și în condiția de rai, neexistând moartea, totul era „viu”, totul era modelat de dialogul între „icoane vii”.

Unii vor ca doar prin Suflet să se Vindece și Corpul. Alții doar prin Corp să se vindece și Sufletul. Medicina Isihastă Integrală le confirmă pe amandouă în conlucrare și potențare reciprocă. Trebuie o deschidere egală pe ambele planuri, atât ca Suflet, cât și ca Energii-Corp. Să ne revenim în fire și să Recunoaștem că noi suntem deodată și Suflet și Corp și fiecare are specificul său”.

Sub aspectul concret al eficacitătii terapeutice, pâinea pustnicească și-a dovedit deja valențele în numeroase cazuri, ajutând la eliminarea toxinelor și reziduurilor, echilibrarea metabolismului și refacerea organismului în boli deosebit de grave, chiar în cazuri de cancer în stadii avansate.

Putem observa că prin utilizarea unei alimentații formată integral din crudităti se detoxifiază sângele, fiind dizolvate și eliminate impuritătile, se elimină obișnuita senzație de foame, se pot efectua chiar munci fizice susținute.

Părintele Ghelasie subliniază importanța postului, care, „negand negatia” căderii, reafirmă viața că „hrănire” din taina sufletului și a lui Dumnezeu.

Postul oprește dezechilibrul energetic și reechilibrează funcționalitatea trupului. Hrană inseamnă aici mai mult decât simplă alimentație, așa încât se poate vorbi despre un un post la nivel sufletesc și unul la nivel corporal – un post mental, de informații negative, un post vital, de sentimente rele, și un post fizic, prin diferite trepte de renunțare, cuprinzând – în sens descendent – postul total, „mancarea doar de Alimente Naturale, nefierte, neprefăcute, mâncarea de alimente doar de Origine Vegetală, cu Lactate tot nefierte, dar puține și cu zile fără acestea, mâncarea cu alimente jumătate fierte și jumătate nefierte, apoi mâncarea și cu carne”.

Pe langă dezintoxicarea pe care o stimulează, postul „Redesteaptă Nevoia Organică de Legătură cu Alte Energii Hrănitoare”, restabilind „Reteaua de Comunicare Energetică Normală a Organelor cu Mediul Energetic”.

Postul sufletesc este rugăciunea ca „Oprire a Minții în Conștiința Iubirii de Dumnezeu”, pocăinta sinceră a inimii ca primire a pogoririi Sfântului Duh și „oprirea gândurilor în Cuvântul Sfant”.

Spovedania aduce „Descărcarea Conștiintei de Toxinele Păcatelor”, iar participarea la slujbele religioase și impărtăsirea Sfintelor Taine ale Bisericii, „Primirea de Energii Harice și Curătirea Directă” lucrate de Sfântul Duh în ființa noastră.Cuprins extins: CUPRINS:

REȚETELE MEDICINII ISIHASTE
Introducere
Câteva noțiuni preliminare
Cauze. Primele indicații. Posibilități. Fiziologia Medicinii Isihaste, ca Integraliate Suflet, Energii și Corp. Terapeutică pe boli. Între teorie și practică. Cum să mâncăm. Compatibilități și incompatibilități. Fiert, semifiert, nefiert. Viu și omorât. Post și Repaus alimentar. Ingrdientele și bucătăria Dietoterapiei noastre. Cum să începem.
Rețete – meniuri
Condiții. Model integral. Program și orar. Rețete – meniuri. Sacroterapie. Psihoterapia. Mobiloterapia. Dietoterapia. Bucătăria. Dospirea, autobucatarul alimentelor. Legile Dietoterapiei Medicinii Isihaste. Meniuri de tranzit. Pâine Pustnicească, medicamentul-aliment al Medicinii Isihaste. Supe-ciorbe de Pâine Pustnicească. Sosuri. Rețete cu legume-verdețuri. Lactate-brânzeturi. Fructe. Delicatese bomboane dietoterapeutice. Model zilnic de Rețete-test.
Ghid terapeutic
Bolile de Destin Sacru. Bolile psiho-nervoase. Bolile psihice. Model terapeutic pentru bolile psiho-nervoase. Bolile viscerale. Bolile somatice. Bolile de personalitate. Un model practic de terapie. Dietoterapia celor cu boli grave, mai ales cele canceroase și incurabile.
Anexe și completări
Depozitare, conservare. Bucătăria Pustnicilor. Foamea nervoasă. Odihnă, somn, vise, viziuni. Lumina, aerul. Sexul, între Auto-reproducere, Procreare și masturbație. Apa, Sângele Vieții. Bibliografie selectivă
ÎNTRE BOALĂ ȘI VIAȚĂ
Introducere. Indicații preliminare. Câteva orientări de bază. Semințele uleioase. Germinarea-Încolțirea. Fructele. Verdeturile-legumele. Lactatele. Recondiționarea alimentelor. Acriturile și condimentele. Preparatele strict biologic-organice. Conservarea și păstrarea. Meniuri pentru prânz și cină.
Anexa. Preparate și meniuri diverse pentru cei grav bolnavi. Dietă cu măsline. Măsline murate cu semințe uleioase. Lapte, brânzeturi, salam, cârnăciori de casă. Model de meniuri.
CEREALELE ÎNTRE SACRU ȘI MEDICINĂ
Parabolă jertfei lui Cain și Abel. Rememorarea Chipului Omului. Rețete. Ciclurile vitale ale omului. Semipreparate din cereale și din leguminoase. Pâinea Pustnicească, medicamentul aliment. Sacroterapie, psihoterapie și mobiloterapie. Rețete. Cum să mâncăm. Rețete cu prepararea pâinii pustnicești. Câteva repere de meniuri. Crezul bolnavului. Concluzii.
Acatistul Sfintei Impărtasanii

Pe aceeași temă

Ghelasie Gheorghe