444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara

Descriere

Aceasta carte aniversara condenseaza viata si opera lui Neagu Djuvara in 444 de fragmente memorabile extrase din scrierile si spusele autorului. Fragmentele cuprind momentele-cheie ale biografiei istoricului, precum si ideile, opiniile, obsesiile sale privind trecutul, actualitatea, lucrurile cu adevarat importante in viata. Cititorul are la dispozitie in aceste pagini esentialul despre Neagu Djuvara ‒ redat cu vorbele sale. „La 73 de ani, cand Ingerul compasiunii l-a readus in tara, Neagu Djuvara era perfect fertil si alegru, pregatit pentru o noua tinerete, pe care a trait-o alaturi de noi cu o intensitate, o pasiune intelectuala si o distinctie a civilizatiei admirabile. Cine a avut ochi de vazut a putut vedea. Cine a avut urechi de auzit a putut auzi. Mai mult decat a facut Neagu Djuvara pentru noi nici pietrele nu pot striga. Ingerul compasiunii pentru suferintele irosite in istorie ni l-a adus, iar el si-a facut cu asupra de masura datoria de a ne arata, in carne si oase, noua, celor care am uitat, ce inseamna sa fii civilizat si european intr-o maniera curat romaneasca." (Horia-Roman Patapievici) „Dupa decenii intregi in care istoria a trebuit sa se strecoare, ca disciplina, printre nenumarate clisee ideologice, sa navigheze printre adevaruri camuflate, desfigurate sau ocolite, sa accepte o indelungata asceza, care risca sa produca standardizarea ireparabila a discursului istoric, Neagu Djuvara a readus la rampa istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocviala, prietenoasa, seducatoare, libera de staif catedratic si de exigente conjuncturale. Lucrarile sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curata, fara dureri, plamanii neoxigenati ai cititorului autohton si convertesc normativitatea solemna a istoriei de cabinet in pofta vitala de cunoastere, in obiect al curiozitatii tineresti si al bucuriei." (Andrei Plesu) „Locul pe care-l ocupa domnul Djuvara in viata publica romaneasca nu l-a luat de la nimeni si nu va fi niciodata luat de altcineva. Ca l-am cunoscut si ca o personalitate atat de originala sta cu noi de un sfert de veac este o aruncare a zarurilor sortii la fel de norocoasa pentru noi ca acelea care i-au determinat acestui om cotiturile unei vieti intr-adevar exceptionale. Numai in societatea noastra, in care el, Neagu Djuvara, este supravietuitorul unei civilizatii morale moarte, poate sa fie cineva un fenomen cultural de unul singur." (Andrei Pippidi) „Mai intai m-a cucerit personajul Neagu Djuvara. Un ADN cu blazon de boierie sadea pe linie materna si ighemonikon diplomaticesc dinspre tata, plus fibra armaneasca la care balcanismul aburos cataonic din vinele mele a percutat euforic fara ezitare. Diplome sorbonarde in Istorie si Drept. Patriotic-romantice inrolari ofiteresti pecetluite cu subtile misiuni politice de anvergura nationala (si consecinte continentale) la nici treizeci de ani. Studii caftanite de Raymond Aron. Un exil impanat institutional cu mult disputatele conturi prevazator alimentate de «bietul» Ica Antonescu, dar si cu Cioran, Eliade, Visoianu, Brutus Coste, Ionesco & Co. Abordari ale istoriei la nivel de Toynbee, dublate de misiuni secrete si comandouri parasutate, ambiguu pastorite de spionajul francez si american...“ (Dan C. Mihailescu) Cu o prefata de Gabriel Liiceanu: Cele trei vieti ale lui Neagu Djuvara Cuvinte de apreciere semnate de Georgeta Filitti, Dan C Mihailescu, Radu Oltean, Andrei Plesu, Sandra Ecobescu, Andrei Pippidi, Mihai Dim. Sturdza, Horia-Roman Patapievici Fragment din carte: "Viata lui Neagu Djuvara incepe sub semnul aventurii si al peregrinarilor. Pe cand avea doar un an, tatal sau se hotaraste sa-si trimita sotia si cei doi copii in Franta, pentru a-i pune la adapost de agitatia razboiului abia inceput. Urmau sa ajunga la Le Havre, unde bunicul din partea tatalui, ambasador al Romaniei in Belgia, se retrasese impreuna cu guvernul si Curtea Regala belgiana din tara ocupata de germani. Au pornit catre Franta cu tot ce mai aveau, "un fisic de napoleoni si cele cateva bijuterii". Numai ca, pe atunci, in Franta nu se putea ajunge decat traversand Rusia, o tara aflata in plina revolutie bolsevica. A avut loc astel un episod memorabil, parca desprins din filmele lui Eisenstein. « Biata mama, la varsta de 33 de ani, cu doi copii - Razvan, de patru ani, si eu, de un an si ceva cu o sora mai tanara, Ioana Gradisteanu, care nu era maritata, si cu un frate bolnav (ultimul dintre Gradisteni, care innebunise pe front si pe care voia sa-l duca la un sanatoriu), a plecat prin Rusia, insotita de o tanara guvernanta elvetianca, Schwester Frieda, de 20 de ani. Ajungem, de la Odessa, cu un tren rusesc de pe vremea tarilor, la Petrograd, Sankt-Petersburg, unde ni s-au confiscat pasapoartele. De ce? dati seama ca, la declansarea Marii Revolutii rusesti, politia isi facea meseria. Ea a confundat numele elvetiencei noastre, Schwester Frieda, cu o spioana germana pe care o cautau. Si cu asta ne-au blocat o luna la Sankt-Petersburg, abia dupa o luna s-au lamurit lucrurile. Un director de la Ministerul de Interne i-a spus [mamei]: «Doamna, ne cerem iertare, a fost o eroare, veniti maine dimineata, ca bolsevicii iau puterea.» Mama s-a dus a doua zi, cu sora-sa, lasandu-ne pe noi, copiii, dincolo de Neva cu tanara guvernanta si cu fratele nebun. Cand sa treaca inapoi, a vazut ca toate podurile erau ocupate de Armata Rosie... A vazut mergand in fata ei, de-a lungul Nevei, un ofiter. A alergat dupa el, l-a luat de maneca si i-a vorbit frantuzeste: «Domnule ofiter, va rog, ajutati-ma sa trec podul, am copiii dincolo.» Ofiterul s-a intors si a intrebat-o sever: «Sunteti frantuzoaica?» Mama a ezitat, dar a ales adevarul: «Nu, domnule, sunt romanca.» S-a imblanzit imediat ofiterul: «Saracii romani, noi i-am atras in nenorocirea asta.» Si omul, riscand sa fie impuscat, s-a intors din drum si a negociat cu pichetul de santinele. Iar mama a reusit sa treaca podul. A urcat toata familia intr-o birja si a luat ultimul tren catre Helsinki de la Petrograd, Sankt-Petersburg, inainte ca bolsevicii sa inchida toate granitele. Asta e primul miracol din viata mea. Am iesit din Petrograd chiar in ziua Marii Revolutii de la 25 octombrie 1917...»  "