Nicolae Ceausescu. Omul și cultul

Nicolae Ceausescu. Omul și cultul

Descriere

     Din a doua jumatate a anilor 2000, ziua de Craciun si cea de  26 ianuarie prilejuiesc un pelerinaj al nostalgicilor dupa perioada de dinainte de 1989 la mormantul lui Nicolae Ceausescu din cimitirul Ghencea Civil din Bucuresti. Ritualul nostalgico-festiv include, de obicei, depunerea de coroane, organizarea unor adunari, unde discursurile zgomotoase privind rezultatele exceptionale ale conducerii lui Ceausescu sunt acompaniate de cantece comuniste ce se fac auzite prin intermediul unui casetofon portabil. [...] Asemenea momente demonstreaza, cu prisosinta, nu doar faptul ca „Ceausescu n-a murit”, asa cum proclama Ada Milea in binecunoscutul ei cantec, dar si ca el continua sa domine amintirile romanilor despre trecutul recent. (Manuela Marin)     Cu trecerea anilor, cunoasterea si intelegerea fenomenelor   istorice avanseaza si devine mai nuantata. Deschiderea arhivelor, accesul la noi surse istorice, dar si asumarea de noi perspective epistemice, de metodologii sau tehnici de analiza moderne, genereaza o schimbare de substanta si de forma a discursului istoric cu privire la fenomene ale trecutului mai vechi si mai recente. Aceasta schimbari creeaza oportunitatea formularii de noi intrebari, dar si avansarea de noi raspunsuri la mai vechi chestionari, rafineaza capacitatea contemporanilor de a percepe trecutul in ipostaze care anterior au fost mai putin sau deloc angajate. O astfel de lucrare este si cea pe care suntem onorati sa o prefatam. (Virgiliu Tarau)      Fragment din volum:       „Capitolul V: Nicolae Ceausescu — garant al unitatii si independentei nationale        Probabil unul dintre cele mai importante si controversate momente ale conducerii lui Nicolae Ceausescu a fost discursul sau din 21 august 1968 prin care condamna invazia Cehoslovaciei de catre statele Tratatului de la Varsovia. Acest discurs nu doar a marcat inceputul cultului personalitatii liderului roman, dar a contribuit si la identificarea sa cu politica de „independenta" a Romaniei, de fapt a PCR, fata de Uniunea Sovietica. Astfel, Nicolae Ceausescu devenea garantul unitatii si, dar mai ales, al independentei nationale in conditiile in care „independenta" sa fata de Moscova se traducea prin sustinerea si implementarea unei solutii nationale, specific romanesti de construire a socialismului.     In contextul unei posibile interventii a trupelor Tratatului de la Varsovia in Romania in august 1968, presa centrala mentiona pentru prima data necesitatea afirmarii unitatii partidului, a conducerii sale, dar mai ales a populatiei tarii in jurul lui Nicolae Ceausescu. Unitatea facea referire la sustinerea neconditionata a pozitiei sale in ceea ce priveste respectarea dreptului inalienabil al fiecarui partid comunist de adapta si aplica modelul general marxist-leninist la realitatile concrete, nationale. Asa cum voi arata pe parcursul capitolului, semnificatia termenului de unitate a cunoscut o metamorfozare determinata de includerea sa in ansamblul tematic al cultului liderului PCR. Era vorba despre aceeasi unitate creata in jurul lui Nicolae Ceausescu, ca lider al partidului si statului, dar care dobandea, insa, statutul de conditie sau garantie a continuarii cu succes a construirii socialismului in Romania. Pe langa o finalitate strict politica, legata de manifestarea neconditionata a partidului si statului in plan extern, dupa august 1968 principiul independentei nationale a fost definitiv subordonat pentru a sustine punctul de vedere al liderului PCR in problema solutionarii diferentiate, in functiile de conditiile nationale, a problemelor constructiei socialiste.”

Pe aceeași temă