Sfântul Petru, personalitate marcantă a Noului Testament

Descriere

     Sfantul Petru, personaj central al Noului Testament, print al Apostolilor, cum a mai fost numit, reprezinta piatra fundamentala pe care Iisus si-a zidit Biserica Sa.     El, Simon, umilul pescar, caruia Hristos ii va schimba, inca de la prima intalnire, numele in Petru, va fi, dupa cum ni-l prezinta Evangheliile, cel mai intreprinzator din grupul celor doisprezece, ocupand o pozitie dominanta, ca reprezentant si interpret al acestora, si primul caruia i S-a aratat Iisus inviat. El este animatorul si conducatorul Bisericii primare din Ierusalim, pentru a se dedica ulterior activitatii de misionar mai intai printre iudei, apoi printre pagani, impunandu-si autoritatea si prestigiul in determinarea orientarilor pastorale si teologice. Cu momentele sale de generozitate si incredere, dar si cu nesigurantele si chiar tradarile sale, el ramane cel mai apropiat fiecaruia dintre noi.     Mereu iubit de Iisus, Care ii va conferi un rol deosebit, instituindu-l „pastorul turmei” Sale, Petru va face suprema dovada a credintei prin martiriul suferit la Roma, sub Nero.    Fragment din volum:       “Episodul cu Anania si Safira si interventia lui Petru        In afara de faptul ca propovaduieste curajos si cu multa autoritate Evanghelia in comunitatea primara din Ierusalim, Petru se releva si mai responsabil in privinta stradaniei pentru „iubirea aproapelui" si pentru „disciplina" in interiorul acestei comunitati.     Atat de mare era iubirea frateasca a primilor crestini, incat acestia, pentru a-i ajuta pe saraci, isi puneau bunurile in comun:     “Si nimeni nu era intre ei lipsit, fiindca toti cati aveau tarini sau case le vindeau si aduceau pretul celor vandute, si-l puneau la picioarele apostolilor. Si se impartea fiecaruia dupa cum avea cineva trebuinta” (Fapte 4, 34-35).     Cu toate astea, izbucneste acum un mare scandal in comunitate, in care Petru intervine cu multa autoritate. Era vorba de doi soti, Anania si Safira, care, pentru a parea generosi, si-au vandut terenul, dar au retinut jumatate din castig in folosul lor, mintind apoi despre pretul vanzarii.     “Iar un om, anume Anania, cu Safira, femeia lui, si-a vandut tarina. Si au dosit din pret, stiind si femeia lui, si aducand o parte, a pus-o la picioarele apostolilor. Iar Petru a zis: „Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca sa minti tu Duhului Sfant si sa dosesti din pretul tarinei? Oare, pastrand-o, nu-ti ramanea tie, si vanduta nu era in stapanirea ta? Pentru ce ai pus in inima ta lucrul acesta? N-ai mintit oamenilor, ci lui Dumnezeu." Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a cazut si a murit. Si frica mare i-a cuprins pe toti care au auzit. Si sculandu-se cei mai tineri, l-au infasurat si, scotandu-l afara, l-au ingropat (Fapte 5, 1-6).”     Aceeasi scena s-a repetat imediat dupa aceea si cu sotia acestuia (Fapte 5, 7-11).     Cu siguranta, acest episod, care ni se prezinta cu aspectele sale mai curand tulburatoare, cu greu poate fi totusi inclus in lumea fanteziei sau a legendei, dar nici nu este usor sa-l integram scopului precis al tramei narative a cartii."