Siajul morții. Ultima călătorie a navei Lusitania (Colecția Kronika)

Descriere

    „Kronika“ este colectia in care umanitatea este reconstruita prin carti care ne ajuta sa patrundem in culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri si de astazi.     Pe 1 mai 1915, cand Primul Razboi Mondial intra in cea de a zecea sa luna, un transoceanic de linie luxos, la fel de bogat decorat ca un conac englezesc de tara, pleca din New York cu destinatia Liverpool, avand la bord un numar record de copii. in randurile pasagerilor domnea o surprinzatoare stare de buna dispozitie, desi Germania declarase ca apele din jurul Marii Britanii constituiau o zona de razboi. Luni de zile, submarinele germane semanasera teroarea in Atlanticul de Nord. Dar Lusitania era unul dintre marile transatlantice ale epocii, cel mai rapid vapor de linie aflat in serviciu, iar capitanul ei, William Thomas Turner, avea o incredere de nestramutat in regulile stricte ale razboiului purtat de gentlemani, care ferisera, vreme de un secol, vasele civile de orice atac.     Este o poveste pe care multi dintre noi cred ca o cunosc, fara a o sti cu adevarat, iar Erik Larson ne-o readuce in atentie plina de suspans, schimband rolurile intre vanator si vanat, in timp ce descrie un tablou mai general al Americii la apogeul Erei Progresului. Plina de stralucire si de emotie, Siajul mortii aduce la viata o distributie de personaje evocatoare, de la faimosul librar din Boston Charles Lauriat, la pioniera din domeniul arhitecturii Theodate Pope si la presedintele Woodrow Wilson, un om sufocat de suferinta si ingrozit de perspectiva unui razboi mondial.     Siajul mortii surprinde drama pura si puterea emotionala a unui dezastru ale carui detalii intime si inteles real riscau sa ramana pierdute in negurile istoriei.      Fragment din volum:       “Trimiterea lor la tinta era o arta. Cu ajutorul imaginii limitate oferite de periscop, un capitan trebuia sa estimeze viteza cu care se deplasa tinta, directia ei si distanta fata de submarin. El nu ochea tinta in sine, ci un punct mult in fata, ca si cum ar fi tras in tinte din argila lansate in aer.     Povestile cu accidente nefericite provocate de torpile erau frecvente printre echipaje. Un submarin inregistrase trei incercari esuate de lansare de torpile in 24 de ore. La cea de-a treia incercare, torpila se intorsese pe neasteptate si se deplasasa in cerc inapoi catre submarin si fusese cat pe ce sa-l loveasca. Un alt submarin, UB-109, dintr-o categorie utilizata in prim rand pentru patrulari in zone costiere, incercase sa lanseze un atac in timp ce era la suprafata. Prima torpila, lansata de la pupa, iesise din tub si se scufundase imediat. Capitanul manevrase submarinul ca sa poata trage din nou, de asta data de la prora. Dar, potrivit unui raport al serviciilor secrete britanice de informatii, „aceasta torpila a iesit la suprafata de cinci-sase ori, a descris un cerc complet si a ratat si ea tinta".     Torpilele erau scumpe si grele. Fiecare costa pana la 5000 de dolari - peste 100000 in dolarii de astazi - si cantarea peste 1360 de kilograme, de doua ori greutatea unui automobil Ford Model T. Submarinul lui Schwieger avea spatiu numai pentru sapte, dintre care doua trebuia sa fie tinute in rezerva, pentru calatoria de intoarcere.     Daca performanta evaluata de Marina germana era valabila pentru Schwieger in timpul patrularii, insemna ca in cazul in care lansa toate cele sapte torpile ale sale, numai trei reuseau sa loveasca o nava si sa explodeze.      Tinta lui Schwieger - presupusa nava britanica arborand steagul danez - se apropia in continuare. Era la o distanta de 300 de metri, echivalentul submarin al traiectoriei intinse a unui proiectil, cand Schwieger daduse ordin sa se traga. Ordinul fusese repetat de la un capat la celalalt al submarinului.”