Trântind ușa. Cristian Pătrășconiu în dialog cu Tia Șerbănescu

Descriere

 „Am (sper!) luciditate, incerc sa am bun-simt si onestitate. Am pragmatism. Calculez, in termenii realitatii, ce se poate, ce nu se poate. Eu i-am judecat pe toti — in mod special pe politicieni — prin propria mea grila. Am propria mea grila din 1990 incoace. Asta am facut mereu cand am scris despre politica si asta fac si acum: pun totul in grila. Mi se pare cel mai onest asa. Si nu judec oameni, ci fapte si vorbe in functie de acele repere ale grilei. Nu am sentimente, nu am dusmani, nu am prieteni. Nu e loc de prietenii acolo unde nu sunt senti¬mente. Or eu nu am sentimente pentru politicieni, pentru politica.“ (Tia SERBANESCU)   „Tia Serbanescu este un fel de «crucisator moral al presei romanesti». Daca presa poate invata pe cineva sa gandeasca, dupa ce va fi dat deoparte graul (putin) de neghina (multa), atunci Tia este unul dintre cei mai buni si mai eficienti insotitori in aceasta privinta. Prin ce spune, prin cum spune, prin consecventa cu care spune ceea ce spune, prin eleganta si stil. Tia este, si in presa, o prezenta cu adevarat luminoasa — si o iubesc si pentru asta.“ (Cristian PATRASCONIU)   Am doua reguli pe care le-am respectat cat am putut. Prima e sa nu spui sau sa nu scrii despre nimeni ceva ce n-ai putea sa-i spui in fata… A doua regula e sa nu te iscalesti mai mult de doua ori in aceeasi zi. fragment din carte: "Ziarele, peisajul nostru subteran — Scanteia avea un tiraj de peste doua milioane de exemplare. Romania libera – peste un milion. Ce alte publicatii centrale mai erau, cum era populata presa atunci? — Informatia Bucurestiului – care nu se tiparea la Casa Scanteii, ci undeva in centru. Pe Sarindar, cum s-ar zice. Dar era ziar de Bucuresti. Informatia Bucurestiului tinea de primaria capitalei. Era ziar de dupa-amiaza. Restul, cam toate – de dimineata. Apareau dimineata la prima ora. Scanteia tineretului, desigur. Tot cotidian – ziarul Sportul. Mai era ziarul Munca, se tiparea tot la Casa Scanteii. Era ziarul sindicatelor. La Munca au lucrat la un moment dat si Dana Dumitriu si, la inceput de tot, Mircea Iorgulescu. Mai era Steagul rosu – cred ca era tot cotidian. Pe urma, dincolo de revistele culturale, erau si ziarele departamentale – saptamanale, de regula. Gazeta cooperatiei, ziarul CFR-ului, ziarul justitiei, desigur – Tribuna invatamantului si, de asemenea, din ceea ce tin eu minte, un ziar sanitar: Muncitorul sanitar, sau asa ceva; si, imi vine acum in minte, publicatia agricultorilor, Albina. La saptamanale, doua aveau succes: Lumea si Magazin. Sau, lunar, Femeia; aici, la inceputurile ei, a lucrat poeta Gabriela Melinescu. Dar marile staruri ale presei centrale erau cele trei: cele doua Scantei si Romania libera. Oarecum anecdotic: si la turnatori se respecta proportia. Cand a aparut dosarul „Presa" – la Romania libera erau vreo sase, iar la Scanteia, dublu. Asta, oficial. De fapt, erau mult mai multi. Am aflat asta in 1992, cand, surprinsi complet neavizati de deconspirarea lui Rosca Stanescu si Florin Marculescu, am hotarat, ca masura de precautie, sa discutam in Comitetul director cu toti redactorii, sa spuna daca au colaborat sau nu cu Securitatea, pentru a putea preveni sau contracara alte surprize. In redactie li s-a spus „spovedanii". Marturisirile acelea au ramas secrete si nimeni n-a avut de suferit din cauza lor. Asa am aflat ca erau mai multe cazuri si categorii („gazde", de pilda) decat cele stiute sau banuite. Securitatea n-a spus niciodata adevarul intreg despre oamenii ei, a lucrat selectiv, pastrandu-si mereu rezerve de santaj in maneca."