Limba engleza fara profesor

Limba engleza fara profesor

Autor
Editura
An publicare
2010
Nr. Pagini
472
ISBN
2000000712550
Categorii

Descriere

Acoperind o buna parte a vocabularului si structurilor de baza ale limbii engleze vorbite si combinand metodele de predare traditionala, indelung incercate, cu tehnicile bazate pe tendintele recente in predarea limbii engleze, volumul se dezvolta, in prima lui parte, pe parcursul a 20 de lectii ample, fiecare finalizata printr-un dialog, care, facand apel la o engleza contemporana, sintetizeaza notiunile abordate anterior in lectie.Fiecare lectie trateaza vocabularul si structurile ce vor aparea in textul de sinteza si sunt insotite de transcrieri fonetice, traduceri, tabele de structuri si explicatii (fara exces de terminologie gramaticala), aruncand in "jocul insusirii limbii" atat traducerea, cat si retroversiunea, solicitand uzul celor doua vocabulare incluse si familiarizand cursantul cu o multime pestrita de proverbe, anecdote, "limerick"-uri si cuvinte incrucisate, un registru ludic menit sa contribuie la consolidarea notiunilor dobandite.Logistica auxiliara a volumului include o sectiune consistenta (partea a doua a volumului) de liste tematice (verbele neregulate, numeralul cardinal, numeralul ordinal, zilele saptamanii, lunile anului, anotimpurile, data, ora, culori, institutii servicii publice, magazine, corpul omenesc s.a.m.d.), un vocabular englez-roman, unul roman-englez si cheia exercitiilor propuse.Dan Dutescu (1918-1992), profesor de limba si literatura engleza al Universitatii din Bucuresti si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, cadru didactic cu stagii si la catedrele universitatilor din Londra si Cambridge, s-a distins de-a lungul vietii ca reputat anglist, traducator de anvergura si rafinament stilistic (postura in care isi afla un merit deplin si pentru promovarea in spatiul de limba engleza a valorilor culturale romane), una dintre cartile lui de capatai, "Limba engleza fara profesor", ramanand, pentru generatii de cursanti, cea care avea sa le aseze bazele cunostintelor de limba, cultura si civilizatie britanica, fixand repere solide si trasand cai catre aprofundarile ulterioare.

Pe aceeași temă

Dan Dutescu