Crima din Mesopotamia
Descriere
Este limpede că se petrece ceva neobişnuit cu membrii expediţiei care lucrează la situl arheologic de la Hassanieh: o tensiune stranie, ceva legat de prezenţa preaiubitei soţii a profesorului Leidner, frumoasa Louise. Lui Louise îi e frică de ceva. Este vorba oare doar despre atacuri de panică, despre halucinaţii? Mă tem că o să fiu ucisă! îi mărturiseşte sorei Leatheran, care a acceptat să aibă grijă de ea. Din nefericire, se dovedeşte că avea dreptate. Printr-o coincidenţă însă, cel mai mare detectiv din lume se află în apropiere: după ce a descâlcit un scandal militar în Siria, Hercule Poirot ajunge la Hassanieh şi începe să ancheteze moartea lui Louise. O crimă care îi va pune la încercare abilităţile şi al cărei mister îl va dezlega cu aceeaşi iscusinţă cu care ne-a obişnuit.